ALBASAT

Fost președinte și vicepreședinte ai raionului Criuleni, condamnați pentru corupere pasivă

ActualitatePoliticSocietate

Un fost președinte și un fost vicepreședinte ai Consiliului raional Criuleni au fost condamnați la 9 și, respectiv, 8 ani de închisoare pentru corupere pasivă. Potrivit procurorilor, cei doi ar fi primit peste 1,1 milioane de lei mită pentru a asigura cofinanțarea, din bugetul raional, a două proiecte finanțate din fonduri europene, transmite IPN.

Procuratura Anticorupție precizează că dosarul vizează proiectele „CBCRuR Waste” și „CRING”, finanțate din fonduri europene, în cadrul cărora Consiliul raional Criuleni era beneficiar.

Potrivit oamenilor legii, în 2014, fostul președinte al consiliului ar fi cerut aproximativ 50 de mii de euro de la managerul de facto al proiectelor. Banii ar fi fost transmiși funcționarilor în mai multe tranșe, în lei, euro și dolari, prin intermediul unor persoane interpuse.

În schimbul banilor, fostul președinte ar fi promis că va asigura transferarea din bugetul raional a aproximativ 2,67 milioane de lei, reprezentând contribuția de 10% a autorității locale la finanțarea celor două proiecte.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, fostul președinte al Consiliului raional a fost amendat cu 450 de mii de lei și privat de dreptul de a ocupa funcții publice timp de 11 ani. Fostul vicepreședinte a fost condamnat la o amendă de 400 de mii de lei și nu va putea deține funcții publice timp de 10 ani.

Totodată, instanța a dispus încasarea solidară de la cei doi a 798 300 de lei, sumă considerată venit ilicit obținut în urma infracțiunii. De asemenea, din contul fostului președinte al Consiliului raional urmează să fie confiscată în folosul statului suma de 336 328 de lei.