Lucrările de construcție a liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni–Gutinaș și de modernizare și extindere a stației electrice Strășeni 330 kV vor fi declarate de utilitate publică de interes național. Guvernul a aprobat proiectul care prevede simplificarea procedurilor pentru realizarea investiției, transmite IPN.
Potrivit documentului, noile prevederi vor permite urgentarea unor proceduri necesare construcției liniei, inclusiv cele privind exproprierea terenurilor și autorizarea lucrărilor. Proprietarii terenurilor afectate vor beneficia de despăgubiri.
Linia va avea aproximativ 70 de kilometri pe teritoriul Republicii Moldova și va traversa 25 de localități din raioanele Strășeni, Călărași, Nisporeni și Hâncești. Astfel, va fi asigurată o conexiune directă între stația Strășeni și rețeaua de transport din România, prin stația Gutinaș. De asemenea, stația electrică Strășeni 330 kV va fi modernizată și extinsă pentru integrarea noii linii în rețeaua de transport.
Construcția liniei Strășeni–Gutinaș beneficiază de un sprijin financiar de 130 de milioane de dolari din partea Guvernului Statelor Unite. Recent, Ministerul Energiei, Moldelectrica, Black & Veatch și Ambasada SUA la Chișinău au lansat grupul de lucru pentru proiect, denumit „Trump Liberty Line”. Finalizarea lucrărilor este planificată pentru anul 2032.
- Femeie de 71 de ani din Vărzărești, dispărută după ce ar fi plecat din Spitalul Raional Nisporeni. Poliția și familia o caută
- Primarul Valeriu Guțu: 92% din economia raionului Nisporeni este concentrată în orașul Nisporeni (Video)
- Situația din regiunea transnistreană, discutată de premierul Vasile Tofan cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski
- Victoria Belous: Nu avem un răspuns de la partenerii externi privind ajutorul pentru compensații
- Pentru alegerile din Găgăuzia vor fi tipărite aproape 259 de mii de buletine de vot

