ALBASAT
Societate

Premierul îndeamnă cetățenii să poarte măști în spațiul public

Premierul Ion Chicu îndeamnă toți cetățenii să procure măști și să le poarte atunci când se află în spațiul public. „Fiecare cetățean, fiecare dintre noi trebuie, atunci când ieșim în spațiul public, să avem grijă de sănătatea noastră, să procurăm aceste măști”, a declarat acesta la ședința Guvernului de aseară, 12 iunie, transmite IPN.

Ion Chicu a menționat că, în ultima perioadă, în Republica Moldova, au început să funcționeze mai mulți agenți economici, mai multe fabrici de confecționare a măștilor. „Sunt multe pe piață, încă prețurile în farmacii și în alte unități de comercializare sunt mari, deși deja producătorii le vând la un preț destul de accesibil. O să rog încă o dată Ministerul Finanțelor și colegii responsabili de monitorizarea prețurilor în aceste zile să desfășurați o campanie de verificare a respectării acelui adaos comercial maximal de către agenții economici”, a mai spus premierul.

Potrivit lui, angajații MAI și ai altor instituții responsabile au primit indicații să reia masiv prezența în spațiile publice, să urmărească respectarea de către cetățeni a regulilor sanitar-epidemiologice. „Vrem să acționăm cu convingerea, cu rugămintea, dar trebuie să vă spun că în arsenalul poliției sunt acele amenzi mari, sunt acele sancțiuni pe care le vor aplica cu toată determinarea în cazul când nu se vor conforma cetățenii. Din păcate, vedem, mai ales din partea tinerilor, o atitudine iresponsabilă”, a precizat premierul.

De asemenea, Ion Chicu a atenționat populația că statul va acționa foarte dur atunci când nu se vor respecta instrucțiunile și regulile, cu amenzi și alte acțiuni și că poliția și angajații din alte structuri de forță au primit deja această indicație.

În același context, premierul a reiterat că în unitățile comerciale nu va fi admis accesul cetățenilor fără măști.

Related posts

„Învingem hoția, oprim sărăcia”, acțiune de protest organizată de PAS

Albasat

Trafic aglomerat la Mănăstirea Hîncu din raionul Nisporeni – ordinea și securitatea asigurate de polițiști

AlbasatTV, Nisporeni

Irina Vlah vine cu o reacţie la declaraţiile lui Iurie Reniță

Albasat

Leave a Comment