ALBASAT
Societate

Procuratura solicită extrădarea lui Vladimir Plahotniuc

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a solicitat autorităților competente ale Statelor Unite ale Americii extrădarea fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, pentru a fi tras la răspundere în Republica Moldova, transmite IPN.

Cererea de extrădare are la bază Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, ratificată de Republica Moldova la 16 octombrie 2005, precum și în temeiul principiului reciprocității.

Concomitent, Procuratura Anticorupție a expediat recent autorităților americane o cerere de comisie rogatorie, fiind solicitată efectuarea mai multor acțiuni de urmărire penală, inclusiv ce vizează bunurile lui Vladimir Plahotniuc de pe teritoriul SUA.

În zilele imediat următoare, PCCOCS, care investighează o altă cauză penală în privința lui Vladimir Plahotniuc, urmează să expedieze o cerere de comisie rogatorie autorităților din SUA.

Ambele cereri sunt înaintate în vederea administrării probelor necesare pentru confirmarea acuzațiilor aduse lui Vladimir Plahotniuc, identificării și indisponibilizării bunurilor rezultate din infracțiuni, precum și pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin fraudarea sistemului bancar, se menționează în comunicatul Procuraturii.

Pe 22 mai, PCCOCS a obținut în instanța de judecată emiterea unui mandat de arestare pe numele cetățeanului Vladimir Plahotniuc. Emiterea acestei măsuri preventive a fost precedată de înaintarea învinuirii de către procurori în privința acestuia, pe trei capete de acuzare – escrocherie, spălare de bani, organizarea și conducerea organizației criminale. Pentru aceste infracțiuni, legislația prevede până la 15 ani inchisoare.

Avocatul lui Plahotniuc, Lucian Rodac, a spus anterior că acuzațiile făcute la adresa clientului său apar într-o perioadă preelectorală, în care cei care se află acum la conducerea statului au scufundat societatea într-o criză adâncă și se confruntă cu situații în care au nevoie să distragă atenția cetățenilor de la problemele reale și de la starea în care a ajuns Republica Moldova.

Related posts

Republica Moldova va adera la Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior

AlbasatTV, Nisporeni

Care este riscul de a contracta coronavirusul de pe ambalajele alimentelor

Albasat

Platforma de programare online la vaccinare a întâmpinat defecţiuni tehnice

Albasat

Leave a Comment