ALBASAT
Societate

Ștefan Gațcan a trădat propria onoare și demnitate, PSRM

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova își exprimă indignarea în legătură cu acțiunile fostului deputat PSRM, Ștefan Gațcan. „Ieșirea sa din fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor, cu sprijinul căreia el a învins la alegeri, reprezintă un pas josnic și imoral”, se spune într-un comunicat de presă al PSRM, citat de IPN.

Potrivit comunicatului, Ștefan Gațcan și-a trădat nu doar propriii alegătorii, care au avut încredere în el și l-au votat, nu doar activiștii Partidului Socialiștilor, care zi și noapte au lucrat pentru victoria sa la alegeri, dar şi propriile valori și a demonstrat lipsă totală de demnitate umană.

Partidul Socialiștilor examinează plecarea lui Ștefan Gațcan, drept un proces de curățare a rândurilor PSRM. „Noi avem încredere în fiecare deputat și consilier municipal din partea PSRM, care sunt fideli partidului, alegătorilor și activiștilor, care urmează valorile și respectă programul politic al PSRM”, se menţionează în comunicat.

Partidul Socialiștilor susţine că singura cale de depășire a actualei crize politice este doar desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate, conform sistemului proporțional.

Ştefan Gaţcan a anunţat, în această dimineaţă, 30 iunie, că se retrage din rândurile fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor şi se alătură grupului parlamentar Pro Moldova. Deputatul a invocat că ultimele acțiuni și inițiative din domeniul social ale noului partid politic „Pro Moldova” îl reprezintă pe deplin. Fracțiunea PSRM a rămas cu 36 de deputați.

Related posts

Premierul britanic Boris Johnson are coronavirus

Albasat

Veteranii anunță un protest pentru duminică

Albasat

Deputatul Ilan Șor va fi reprezentat în instanță și de un avocat din Marea Britanie

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment