ALBASAT
Societate

MAEIE informează despre alerte de călătorie COVID-19

Intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor Republicii Moldova se interzice. Excepție fac membrii de familie ai cetățenilor români, membrii de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România, persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere și alte categorii de persoane, transmite IPN.

Potrivit datelor actualizate ce țin de alertele de călătorie, comunicate de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, toate persoanele care tranzitează România și nu prezintă simptomatologie specifică infecției cu noul coronavirus, indiferent de țara de proveniență sau destinație, sunt exceptate de la măsura izolării.

Intrarea și aflarea pe teritoriul Ucrainei este permisă cetățenilor Republicii Moldova doar în cazul prezentării poliței de asigurare, care va servi drept garanție pentru achitarea cheltuielilor legate de tratarea coronavirusului, cu amplasarea obligatorie la rude, prieteni, spații arendate sau carantină pe o perioadă de 14 zile.

Intrarea în Bulgaria a cetățenilor Republicii Moldova este interzisă până pe data de 31 iulie 2020. Restricțiile sunt valabile și în privința tranzitării. Cu titlu de excepție, autoritățile bulgare examinează solicitările de intrare și tranzitare a Bulgariei pentru persoanele aflate în situație umanitară dificilă.

Restricțiile de călătorie și măsurile de control la frontieră sunt menținute pentru toți cetățenii străini care intră și pe teritoriul Franței, cu excepția cetățenilor cu permis de ședere francez sau viză de lungă durată, cetățenilor străini care tranzitează Franța spre țara de origine etc.

Autoritățile elene au anunțat decizia de prelungire, până în data de 31 iulie 2020 a interdicțiilor temporare de intrare pe teritoriul Greciei a cetățenilor străini. Excepție de la prezenta decizie vizează cetățenii care posedă permisul de ședere al unei țări membre UE sau din zona Schengen. Cetățenii vor fi obligați, cu cel puțin 24 ore înaintea efectuării călătoriei, să completeze un formular electronic de localizare al pasagerilor, prin intermediul căruia autoritățile să poată asigura evidența călătorilor.

Informația exhaustivă privind accesul cetățenilor Republicii Moldova pe teritoriul altor state poate fi accesată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Pentru cetățenii Republicii Moldova care sunt în străinătate și au nevoie de asistență și informații în contextul pandemiei COVID-19, Ministerul recomandă monitorizarea actualizărilor publicate pe paginile web și Facebook ale misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare din statele de reședință.

Related posts

Alte 968 de cazuri noi de coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore în R. Moldova

Albasat

Piața imobiliară din Londra se prăbușește. Londonezii evită să locuiască în oraș, locuințele de lux au rămas fără chiriași de două luni

Albasat

Autoritățile publice, mediul academic și sectorul privat își unesc eforturile pentru a adapta serviciile publice la necesitățile businessului și inovațiile economice

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment