ALBASAT
Societate

Președintele Moldovei s-a pronunțat întru susținerea constructorilor de helicoptere din Criuleni

Președintele Moldovei consideră că statul trebuie să sprijine inventatorii talentați. El i-a vizat în acest sens și pe constructorii de aeronave din Criuleni, care inventează într-un hangar privat detalii pentru helicoptere. După cum transmite IPN, opinia a fost comunicată jurnaliștilor de către Igor Dodon la o conferință de presă susținută la reședința sa.

„Consider, că în Republica Moldova mai sunt multe talente ascunse. Noi trebuie să le dăm posibilitatea să se manifeste în câmpul legal”, a opinat șeful statului.

Președintele țării a precizat, că de el personal „s-au apropiat mai mulți agenți economici din Consiliul Economic și l-au întrebat, cum să-i găsească pe acești bravi băieți (care au inventat detalii pentru helicoptere)”?

„Dacă ei ( grupul de constructori de aeronave din Criuleni- nota IPN), în condiții de subsol, pot face asemenea “minuni”, îi vom căuta neapărat! Pentru încălcarea legislației ei trebuie să răspundă. Dar unor asemenea talente trebuie să le oferim șansa de a se manifesta din plin. Iar în acest context noi trebuie să-i susținem”, a spus președintele Moldovei.

Anterior, organele de drept au comunicat despre depistarea unui hangar în raionul Criuleni, unde au fost asamblate ilegal helicoptere. Drept replică, șeful grupului de inventatori, constructorul de aeronave Iurii Ceban a răspuns, că colegii săi au produs doar „modele de fuzelaje a aparatelor de zbor, de dimensiuni naturale, pe care erau testate soluțiile tehnice necesare elaborării noilor ansambluri si piese de helicopter.

Related posts

Valentina Casian: Înfrățirea localităților din Moldova și România trebuie sprijinită și de la nivel central

AlbasatTV, Nisporeni

Moldovenii aflați peste hotare vor putea vota pe 11 iulie și cu pașaportul expirat

Albasat

Ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, confirmată pozitiv la Covid-19

Albasat

Leave a Comment