ALBASAT
Societate

Ministrul german de externe: Nicio şansă ca Rusia să revină în curând în G7

Ministrul german de externe Heiko Maas a declarat că nu vede nicio şansă ca Rusia să revină în curând în G7, după ce preşedintele american Donald Trump a ridicat perspectiva readmiterii Moscovei în grupul de ţări industrializate, relatează luni dpa.

„Motivele de a bloca Rusia au fost anexarea Crimeii şi intervenţia în estul Ucrainei. Atât timp cât nu avem o soluţie acolo, nu văd nicio şansă pentru revenirea Rusiei”, a spus Maas, scrie Agerpres.

Trump a propus extinderea grupului G7 şi a spus că vrea să invite Australia, India, Rusia şi Coreea de Sud la următoarea reuniune, pe care intenţionează să o găzduiască în septembrie după ce a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.

„Rusia în sine poate aduce cea mai mare contribuţie la deschiderea unor astfel de uşi”, a declarat Maas despre propunere.

„G7 şi G20 sunt două formate sensibil coordonate. Nu avem nevoie de G11 sau G12”, a adăugat el.

Membrii G7 sunt în prezent Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA. Maas a notat că relaţiile cu Rusia sunt dificile în multe domenii în acest moment.

„Ştim de asemenea că avem nevoie de Rusia pentru a rezolva conflicte precum cele din Siria, Libia şi Ucraina”, a adăugat Maas.

Related posts

Start programului de instruire pentru companiile din sectorul agroalimentar

Albasat

Au început lucrările de reconstrucție a Casei Naționale din Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Concursul pentru funcția de director al Institutul de Pedologie a fost trucat, declarație

Albasat

Leave a Comment