Peste jumătate dintre rezidenții mahalalelor din orașul Mumbai ar putea fi infectați cu coronavirus, conform unui nou studiu citat de CNN. Rata de infectare în aceste zone ar fi mai mare decât în altele.
Nivelul de testare din India este pus sub semnul întrebării în acest nou studiu în contextul în care țara are al treilea cel mai mare număr de cazuri confirmate din lume, aflată doar în spatele Braziliei și a Statelor Unite.
Mumbai, capitala financiară a Indiei, cu o populație de mai mult de 12 milioane, are 110.000 cazuri confirmate și 6.180 de decese, conform statisticilor oficiale. Studiul, realizat printr-o colaborare a autorităților locale cu instituțiile sanitare, arată că 57% dintre eșantioanele colectate în zonele aflate sub pragul sărăciei au arătat rezultate pozitive la anticorpi pentru coronavirus, în timp ce doar 16% dintre cele aflate în afara mahalelor au avut un astfel de rezultat.
Cercetătorii au folosit teste de anticorpi care sunt folosite pentru a determina dacă o persoană a avut coronavirus în trecut, și au analizat 6900 de eșantioane aleatorii de la participanți din Mumbai, în prima jumătate a lunii iulie.
Cercetătorii spun că numărul mare de cazuri din zonele sărace au drept cauză densitatea mare a populației fapt ce înseamnă că oamenii nu se pot distanța fizic corespunzător. De asemenea, igiena deficitară ar putea fi un factor foarte important.
Autorii studiului mai spun că o mare parte dintre aceste cazuri sunt cel mai probabil asimptomatice, iar numărul de decese printre ei este foarte redus.