Pe unul dintre trotuarele de la intersecția străzilor Mitropolitul Varlaam și Armenească un chioșc ocupă jumătate din spațiu și lasă un coridor îngust între el și clădire. Dar asta nu-i împiedică pe oameni să iasă din piață și să treacă pe la chioșc după vreo două bilete la loterie.
În dosul lui, cu spatele la mulțime, o femeie demult trecută de vârsta tinereții răzuiește mărunțel un cartonaș. Mâna stângă îi este îngreunată de o torbă și o geantă.
Stă ușor gârbovită, semn că îi este inconfortabil să răzuiască biletele în mână. Nu se uită în părți, și-a concentrat privirea asupra cifrelor. Ce face dacă pe bilete îi apare o sumă foarte mare de bani?
Mai mult de jumătate dintre moldoveni cheltuie o mare parte din salariu pe mâncare. Asta arată statisticile. Cu toate acestea, moldovenii găsesc bani și pentru bilete de loterie. De regulă, îi dau pe ultimii. La chioșcul de la colțul Pieței Centrale, ca să-și cumpere câte două bilete la loterie, sunt văzuți cel mai des oameni în vârstă, care vin aici după ce au vândut câteva kilograme de brânză și lapte.
În aceste condiții, ce îi face pe oameni să-și cumpere biletele la loterie? Specialiștii spun că există o serie de motive, însă principalul ar fi ideea că în schimbul unui bilet de 20 de lei poți să te îmbogățești instant. Apoi, chiar dacă sunt conștienți că nu vor câștiga nimic, cumpără pentru a obține „pastila magică” care să le ofere euforie, distracție sau sentimentul de apartenență la o comunitate.
Dar le-ar putea schimba, cu adevărat, viața o sumă colosală câștigată instant?
Pe strada Armenească coboară un hârb de autobuz și acoperă vocea dezamăgită a bătrânei. „24, 27 nu-i. Eiiiiiii…” Pe al doilea bilet câștigă 40 de lei. Revine la chioșc și își ia alte două bilete la loteria cu șeptari. De sus în jos roade stratul sub care se ascund cifre și bani. Nici un șapte nu apare în listă. Iar n-a câștigat nimic.
Are pe cap o basma maro. Poartă ochelari cu lentile groase și mască de protecție împotriva coronavirusului. Și-a făcut-o singură din tifon. Masca stă mai jos de buze și-i lasă la vedere singurul dinte de jos. Este prima dată când a venit la Chișinău de când a început pandemia. E din Măgdăcești, Criuleni, și are trei capre acasă. A vândut la Piața Centrală brânză, lapte și diferite ierburi. Munca cu ziua prin sat și vânzarea produselor la piață reprezintă principala ei sursă de venit. Mai are exact nouă luni până se pensionează, iar între timp mai vinde un kilogram de brânză de capră și își cumpără două bilete la loto din banii câștigați.
Femeia spune că „cei care joacă cel mai mult la loterie sunt oamenii nevoiași”. „Poate a câșliga, poate a fi mai bine…”. Și ea a avut zile când nu avea bani nici de pâine, dar nu i-a părut rău în acele momente că a dat bani pe biletele la loterie și că nu a câștigat nimic. „Se întâmplă… Dar dacă câșlig? Dar dacă îmi mai chică ceva?! Iată așa mă gândesc… Principalul sănătate să fie, banii îi faci…”. Pe lângă produse lactate și ierburi, femeia mai vinde și fructe de sezon.
E foarte interesată să vorbească despre loterie și experiența cu cele 230 de mii de lei, însă refuză să-și spună numele. „Nu vreau să mă grăiască lumea. O să zică: vai de capul ei, dar de aici cumpără bilete… La noi e foarte fudulă lumea în sat…”.
E joi, ora 10 dimineața, dar coada și agitația de lângă chioșc cresc. Nu prea se respectă distanța, măștile stau pe bărbi, iar mâinile flutură grăbite banii. „Ai câștigat ceva?”, „Nică”, „Dă să mai iau alte bilete” se aude dintr-o parte în alta. Trecătorii aruncă câte o privire pe biletele celor care le răzuiesc fie rezemați de balustradă, fie pe peretele chioșcului sau pe genunchi. Totul arată ca un roi de albine înnebunit de nectarul din chioșc.
Biletele de loterie au un design în culori stridente și cu cifre mari, realizat special pentru a ademeni cumpărătorii
O femeie și-a băgat mâinile în ferestruica gheretei. Ține mai multe bancnote maro și roz: par a fi de 50 și de 100 de lei. De partea cealaltă, vânzătoarea rupe cu îndemânare și viteză din butucul cu bilete. O sută, două sute, trei sute, patru sute… femeia numără câte o bancnotă, iar cei ce așteaptă la coadă numără împreună cu bătrâna. 850 de lei și primește în schimb un teanc gros de bilete la loterie. Le pune atent în geantă și iese din mulțime. Din cei 850 de lei doar de 200 și-a luat bilete pentru ea. Restul – pentru alți trei bătrâni din curte. „Vor și ei poate vreun ban în plus. Pensia noastră, închipuiți-vă, pentru ce ajunge?!”. Spune că soțul ei a câștigat recent 10 mii de lei.
Coada din fața ferestruicii devine tot mai mare. Cei mai mulți dintre cumpărători sunt femei, aproape sau deja pensionate. Așteptându-și rândul, o femeie cu masca distanțată de gură încât i se văd buzele vopsite în roșu aprins spune că deja a investit 18 mii de lei în bilete. A plătit din salariu, a împrumutat bani, doar ca să joace la loterie. Nu a câștigat nicio sumă substanțială, se gândește că e o șmecherie, dar mai încearcă „ultima dată”. Cumpără două bilete: unul pentru ea și altul pentru fiul ei. Vrea să-i cumpere apartament.
Este ora 10:25 și vânzătoarea de la chioșc mai că nu reușește să împartă biletele. Se vând ca pâinea caldă. Într-o oră și jumătate de când Svetlana a deschis ghereta, are deja aproape 40 de bilete câștigătoare. Nu are când sta la vorbă, cel puțin trei oameni așteaptă să-și cumpere bilete. Svetlana zice că zilnic vinde câte 200-300 de bilete.
În contradicție cu agitația din jurul chioșcului, o bătrână cu basma bordo stă așezată pe bordura din apropiere. Ține geanta de aceeași culoare pe genunchi și se uită în bilete. Începe a roade cifrele cu o monedă. Vede un șapte. Tace. A găsit 777 de lei. Nu dă de înțeles nimănui. E cea mai mare sumă pe care a câștigat-o vreodată.
Maria se mai uită o dată la cifre să se convingă că nu i s-a părut. Își ia geanta, mapa roșie transparentă, umbrela și se duce la poștă după bani. Poartă o rochie neagră cu flori albe și verzi și șlapi violeți de cauciuc. Cu greu, gâfâind, iese din piață. Nu renunță ea la banii câștigați. A venit la Chișinău cu două sute de lei și pe toți i-a dat pe bilete. Dacă nici la poștă nu-i dau banii, are de gând să se înțeleagă cu vreun șofer care merge în sat la ea: toți o cunosc și nimeni n-o va lăsa în drum.
La cei 65 de ani, ridică lunar o pensie de 1542 de lei. Mai face niște bani din vânzarea vinului, din floarea-soarelui pe care o crește pe câmp sau se duce la cules cireșe cu 4 lei kilogramul. Trăiește în satul Inculeț, Orhei, lângă cimitir. Zi și noapte stă cu poarta încuiată cu zăvorul. În cazul în care câștigă o sumă mare de bani, frica este și mai mare.
Speră ca într-o zi să câștige o sumă mare. Spune că are nevoie de 66 de mii de lei pentru o intervenție chirurgicală la picior. Și-ar lua un credit, dar ce bancă sau companie îi dă atâția bani unei pensionare? I-ar da cel mult 20 de mii de lei, atât cât a luat ea mai înainte pentru a-și face baie și toaletă în casă.
Intră șontâc-șontâc în poștă, din geantă scoate biletele norocoase și se duce la ghișeu. Azi a câștigat, în total, puțin peste 800 de lei. E mulțumită de câștig. Ia banii din mâna angajatei și fața i se schimbă. Zâmbetul i se lărgește, iar ochii trădează euforia pe care o simte în acest moment. Se întoarce pe scaun și învârte bancnotele mai mari într-o băsmăluță, ca pe o sarma mășcată de la sudul Moldovei. Apoi, cu încredere, bagă mâna în sân și ascunde băsmăluța în sutien.
Îi rămân bancnote mai mărunțele: 50 și 20 lei, pe care le pune în mapa roșie transparentă. Dacă tot a venit la poștă, vrea să ia și banii de pe „knijcă” (în perioada Uniunii Sovietice, moldovenii își puneau rezervele de bani într-o bancă și primeau o cărticică în loc, iar posesorii pot și astăzi să-și scoată banii din rezervă).
Se mai gândește un pic, apoi decide să-și înmulțească câștigul cât așteaptă. De 70 de lei își ia alte trei bilete la loterie. Le răzuiește cu o copeică sovietică pe care o poartă în geantă. Acasă are altă monedă, și mai norocoasă.
Istoricul povestește că de-a lungul timpului, viața acelor oameni, dar și a descendenților lor, nu s-a schimbat prea mult. S-a observat o schimbare foarte mare în nivelul de bunăstare a indivizilor, dar nicio diferență la nivel de capital uman. Dacă tatăl a câștigat sau a pierdut la loterie, ratele de frecventare a școlii pentru copiii lui au rămas cam aceleași, ratele de alfabetizare – la fel. Pe măsură ce aceștia au fost urmăriți de către sociologi, s-a observat că averea fiilor la vârsta adultă era la fel de mică. Indiferent dacă tatăl lor a câștigat loteria sau a pierdut, viața fiilor lor arăta la fel. Nepoții nu mergeau la școală și nu sunt mai alfabetizați.
În acea perioadă oamenii își trimiteau copiii la școală într-un număr mic, unul dintre impedimente fiind sărăcia. Prezența în școli a celor foarte bogați față de cei foarte săraci era mai mare cu 60%. Și totuși, atunci când s-a oferit aleatoriu avere pentru a-i muta pe cei foarte săraci pe treapta de mijloc a societății, asta nu s-a întâmplat. Prin urmare, specialiștii au concluzionat că șocul bogăției nu s-a rostogolit ca un bulgăre de zăpadă ca să le facă viața mai bună generațiilor următoare.
Editare de Anastasia Condruc
