ALBASAT
Societate

PSRM acuză partidele că încearcă să profite pe seama necazurilor agricultorilor

Deputații din Partidul Socialiștilor susțin că, pe seama necazurilor agricultorilor, încearcă să obțină capital politic unele forțe politice, care îi îndeamnă să iasă proteste. Or, potrivit lor, aceste partide au fost anul trecut la guvernare și nu au acordat niciun fel de sprijin producătorilor agricoli, iar ministrul agriculturii din Guvernul Sandu „a fost cel mai slab ministru al agriculturii din istoria Moldovei”, transmite IPN.

Într-o conferință de presă, președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, a declarat că acțiunile Guvernului în sprijinul agricultorilor sunt fără precedent. Două forțe politice însă, care în trecut au făcut doar optimizări, încearcă să profite de situația agricultorilor, afectați de secetă. „Aceste forțe politice nu au nimic mai bun pentru dumneavoastră decât iarăși o optimizare. Știți care este ea? Optimizarea micilor fermieri, astfel încât să nu mai existe mici fermieri, să nu solicite subvenții, să nu le acorde. Iar aceasta se va executa prin permiterea străinilor de a cumpăra pământurile agricole în Republica Moldova. Stimați agricultori, sigur situația este complexă. Seceta este un fenomen care de ani persistă în Republica Moldova și el trebuie combătut sistemic”, a mai spus deputatul.

Radu Mudreac, președintele Comisiei parlamentare, a declarat că grupul de lucru format din fracțiunile parlamentare PSRM, PDM, PAS și Platforma PDA, împreună cu Guvernul, a identificat un șir de soluții pentru a ușura povara care s-a abătut asupra agricultorilor. Potrivit lui, s-a permis utilizarea TVA-ul pentru achitarea impozitelor aferente salariilor pentru agricultori. O altă decizie care vine să susțină agricultorii se referă la vacanța achitării creditelor luate de la întreprinderile de stat 2KR și Mecagro. Este vorba despre credite tehnice în sumă de 200 de milioane de lei.

Deputatul a mai spus că s-a negociat cu băncile comerciale care urmează să acorde o vacanță la achitarea creditelor și a dobânzilor. Paralel, s-a decis alocarea a încă o sută de milioane de lei la cele 200 de milioane de lei alocate suplimentar din buget pentru acoperirea pierderilor suportate de agricultori în urma secetei. „Niciodată în Republica Moldova nu au fost alocate așa surse pentru agricultori, inclusiv fondul de subvenționare de un miliard de lei”, a declarat Radu Mudreac.

Related posts

Canada impune noi sancțiuni Rusiei pentru anexarea Crimeei

Albasat

Echipamentele medicale procurate de OMS vor ajunge în 56 de instituții de profil din Moldova

AlbasatTV, Nisporeni

La început de campanie electorală, CEC face apel la corectitudine și respect

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment