ALBASAT
Societate

Parlamentul European a votat reducerea emisiilor de carbon cu 60%, până în 2030

În prezent, Uniunea Europeană are ca obiectiv, în vederea opririi efectelor schimbărilor climatice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030. Vineri, însă, Comitetul de Mediu din Parlamentul European a votat o țintă ambițioasă: 60%.

Membrii Parlamentului European susțin, în mare, legile Uniunii Europene privind atingerea neutralității din punctul de vedere al emisiilor, până în 2050, însă solicită o țintă mai ambițioasă pentru 2030.

Aceștia solicită ca emisiile să fie reduse cu 60% până în 2030, comparativ cu anul 1990, față de „cel puțin 50%, spre 55%”, așa cum a propus Comisia Europeană. De asemenea, Comitetul de Mediu a mai propus fixarea unei ținte provizorii, în 2040, care să fie impusă de Comisie, pentru a avea garanția că ținta din 2050 va fi atinsă.

Vineri, Comitetul de Mediu, Sănătate Publică și Siguranță alimentară a votat aceste propuneri cu 46 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” și 17 abțineri. Deși amendamentul a fost votat, obiectivul va trebui în continuare validat de întregul Parlament, în sesiunea plenară de la începutul lunii octombrie.

„Adoptarea raportului trimite un mesaj clar către Comisia Europeană și Consiliul UE în vederea negocierilor viitoare: ne așteptăm ca toate statele membre să atingă neutralitatea climatică până cel târziu în 2050 și avem nevoie de obiective intermediare puternice în 2030 și 2040, iar UE să realizeze același lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Jytte Guteland.

În plus, pe lângă obiectivul din 2030, deputații europeni au convenit, de asemenea, să înființeze un Consiliu independent al Uniunii Europene privind schimbările climatice, format din 15 experți care vor propune ajustări suplimentare la obiectivele de reducere a emisiilor din bloc, în conformitate cu cele mai recente studii științifice. Ajustările vor fi calculate pe baza unei limite de CO2, determinată științific de Consiliul Climă, mai degrabă decât ideea inițială a Comisiei de a stabili un procent fix, începând cu 2023.

Membrii Parlamentului European vor ca Uniunea Europeană și toate statele membre trebuie să devină, individual, neutre din punctul de vedere al emisiilor până în 2050 și solicită finanțări suficiente pentru a atinge acest scop. Apoi, după 2050, UE și statele membre ar trebui să aibă un impact negativ asupra climei, adică trebuie să elimine mai multe gaze cu efect de seră decât produc.

UE și statele membre trebuie, de asemenea, să elimine treptat toate subvențiile directe și indirecte pentru combustibilii fosili până cel târziu la 31 decembrie 2025, subliniind necesitatea continuării eforturilor de combatere a sărăciei energetice.

Totuși, organizațiile atrag atenția că ținta nu este suficient de ambițioasă pentru că nu stabilește limita recomandată de oamenii de știință, de 65% a reducerii emisiilor.

„În timp ce o mișcare spre examinarea propunerilor UE privind schimbările climatice de către un organism formal este corectă și necesară, renunțarea la un control de neutralizare pe o perioadă de cinci ani – conform Acordului de la Paris – va îngreuna atingerea obiectivului. Iar reducerea emisiilor este doar o parte a problemei – trebuie, de asemenea, să creștem procentul de eliminare a dioxidului de carbon din sectorul agricol, prin refacerea ecosistemelor naturale precum pădurile și zonele umede”, a transmis Alex Mason, de la Biroul de Politici Europene al WWF.

Related posts

România prelungește cu 30 de zile starea de alertă

Albasat

Măsurile restrictive luate din cauza COVID-19 ar putea duce la 7 milioane de sarcini neplanificate

Albasat

Mai bine de jumătate de milion din populație o reprezintă persoanele de 60 de ani şi peste

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment