ALBASAT
Societate

Proteste „anti-corona” în Germania și Polonia. Mesajul transmis manifestanților de Angela Merkel

Mai multe mii de persoane nemulțumite de restricțiile impuse pentru limitarea pandemiei de COVID-19 au manifestat din nou, sâmbătă, în mai multe oraşe din Germania, dar şi în capitala Poloniei, relatează AFP, preluată de Agerpres.

La Munchen, în sud-vestul Germaniei, a fost organizată pentru prima oară o manifestaţie naţională de acest gen și conform poliției, 10.000 de persoane au venit la acţiunea de protest, dublu față de cât anunțau organizatorii.

12 septembrie 2020, Bavaria, Munchen: Oamenii s-au adunat pentru a protesta față de măsurile antiocoronavirus luate de guvern. Mitingul a fost marcat de o dispută în legătură cu numărul participanților Foto: Profimedia

Şi în alte oraşe germane au avut loc adunări similare. La Hanovra (centru) au fost cel puţin 1.000 de persoane și tot cam atâtea la Wiesbaden (vest).

Adunarea principală de la Munchen a fost întreruptă însă după mai puţin de o oră de la începerea ei, căci regulile de distanţare nu fuseseră respectate şi participanţii nu purtau măşti, încălcând astfel un ordin al autorităţilor locale.

12 septembrie 2020, Hanovra, Germania: Participanții la un protest față de măsurile restrictive din pandemie s-au așezat pe jos în Georgsplatz, în centrul orașului Foto: Profimedia

Cancelarul Angela Merkel a declarat sâmbătă, cu ușoară ironie, că „înţelege” că unii „au dificultăţi” în a accepta aceste restricţii. „Fiecare este liber să critice deschis decizia guvernului în cadrul unor manifestaţii paşnice. Este un mare atu al statului nostru constituţional: un stat care nu suprimă libertatea de opinie, dezbaterea publică, participarea şi chiar o garantează, iată pentru ce mulţi oameni în lume ne invidiază”, a declarat ea, ca răspuns la criticile manifestanţilor de „cenzură”.

O manifestaţie similară, dar de o amploare mai mică a reunit în cursul după-amiezii mai multe sute de persoane și la Varşovia, capitala Poloniei.

Protestatarii din Varșovia au pancarte cu sloganuri împotriva restricțiilor din pandemie. „Gata cu minciunile, gata cu măștile, gata cu pandemia”, au strigat participanții care au mărșăluit pe străzile capitalei poloneze. Foto: Profimedia

Organizată de o asociaţie care se opune obligativităţii vaccinării, „Stop-NOP”, mitingul s-a desfăşurat în faţa sediului parlamentului polonez. Manifestanţii erau nemulțumiți și de televiziunea publică, TVP, pe care ei o acuză ca a minţit cu privire la pandemia de COVID-19.

Participanţii la protest au păstrat un minut de reculegere în memoria persoanelor care au decedat „din cauza blocării serviciilor medicale”, ca urmare a pandemiei.

Related posts

Comuniștii și Socialiștii nu s-au prezentat la consultările cu președintele Maia Sandu

Albasat

Fly One a anulat unele zboruri. AAC convoacă o comisie pentru a evalua situația

AlbasatTV, Nisporeni

Campanie de prevenire a incendiilor și intoxicațiilor

Albasat

Leave a Comment