Alegerile sunt un exercițiu extrem de responsabil pentru Republica Moldova. Este important ca toți cetățenii Republicii Moldova să treacă cu succes peste acest exercițiu și să-și aleagă șeful statului. „Republica Moldova, cu siguranță, are viitor, trebuie doar de muncit mult, de crezut în aceasta și să ne prezentăm astăzi la vot”, a declarat premierul Ion Chicu, după ce și-a exprimat dreptul la vot în această dimineață. Premierul a venit la secția de votare împreună cu soția sa, transmite IPN.
„Eu sunt sigur că fiecare cetățean al Republicii Moldova știe pentru ce votează, știe că în mâinile fiecăruia dintre noi este soarta țării, a fiecăruia în parte, și este necesar de făcut o decizie corectă, astăzi așa cum cred că am făcut-o eu”, a mai spus Ion Chicu.
Premierul a venit și cu un mesaj în limba rusă, îndemnând alegătorii să iasă la vot, să decidă soarta țării pentru următorii patru ani.
Cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot sunt aşteptaţi astăzi, 1 noiembrie, la urne pentru a alege preşedintele ţării pentru următorul mandat de patru ani. Secţiile de votare sunt deschise de la ora 7.00 până la ora 21.00. Opt candidați luptă pentru fotoliul de președinte.
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan