ALBASAT
Societate

Germania prelungește carantina parțială. Până când vor dura restricțiile

Germania anunță prelungirea restricțiilor impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus până cel puţin pe 20 decembrie. Decizia a fost luată miercuri de cancelarul Angela Merkel împreună cu liderii celor 16 landuri și este foarte probabil ca măsurile să rămână în vigoare şi în luna ianuarie, transmit dpa şi Reuters, preluate de Agerpres. https://14b171fafbc0cf4ec7e1e6226a6f61af.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-37/html/container.html

„Numărul infectărilor rămâne la un nivel mult prea mare”, a declarat Angela Merkel.

Ea a precizat însă că restricţiile vor fi relaxate în timpul sărbătorilor de Crăciun.

Autorităţile germane au impus pe 2 noiembrie o carantină parţială pentru a putea ţine sub control un al doilea val de COVID-19 care a afectat o mare parte din Europa. Barurile şi restaurantele sunt închise, dar şcolile şi magazinele rămân deschise.

Cum se sărbătorește Crăciunul în carantină parțială

Conform măsurilor convenite miercuri, întrunirile private vor fi limitate la cinci persoane din două familii începând cu 1 decembrie. Copiii în vârstă de până la 14 ani sunt scutiţi de aceste prevederi restrictive.

Reuniunile cu participarea a cel mult zece persoane, fără a lua în calcul copiii, vor fi permise de Crăciun pentru ca familiile şi prietenii să poată sărbători împreună.

Numărul cazurilor confirmate de contaminare cu noul coronavirus a crescut cu 18.633 şi a ajuns la un total de 961.320, conform datelor zilnice furnizate de Institutul Robert Koch pentru boli infecţioase. Miercuri au fost raportaţi cu 5.015 mai puţini bolnavi faţă de cifra record raportată vineri.

Cu toate acestea, numărul morţilor a crescut cu 410, ajungând la un total de 14.771, în creştere faţă de 305 decese în urmă cu o săptămână şi doar 49 pe 2 noiembrie, când a intrat în vigoare carantina parţială.

Related posts

Studiu: Pacienții Covid, de aproape două ori mai probabil să fi luat masa la restaurant decât cei testați negativ

Albasat

Cursul valutar oficial la 14.09.2022

AlbasatTV, Nisporeni

UE va sancţiona țările care ocolesc sancțiunile împotriva Rusiei

Leave a Comment