Centrul pentru Jurnalism Independent și Comitetul pentru Libertatea Presei au desemnat jurnaliștii anului 2020. Desemnarea câștigărilor a decurs deosebit față de ceilalți ani, jurnaliștii anului au fost anunțați online, în cadrul Galei Anuale a Clubului de Presă, ediția a 26-a. În cadrul ediției din acest an au fost oferite 11 premii la 8 categorii.
Topul jurnaliștilor anului arată în felul următor:
Reflectarea amplă a tematicii COVID-19: jurnalista Violeta Colesnic (Report.md și Sanatateinfo.md);
Podcast/reportaj audio: Podcastul „Sunt Bine”, semnat de jurnalistele Natalia Sergheev și Victoria Colesnic;
Reportaj online: Moldova.org;
Reportaj video: Felicia Crețu (Cu Sens), Oameni și Kilometri, Viorica Tătaru și Andrei Captarenco (TV8);
Longread: Alexandra Batanova (NewsMaker);
Opinie-editorial: Stela Untilă (NewsMaker);
Fotografie: Nadejda Roșcovanu (Jurnal.md);
Investigație: RISE Moldova, Victor Moșneag (Ziarul de Gardă).
În cadrul evenimentului au fost oferite și șase Premii speciale:
Debutul anului: Cu Sens;
Speranța anului: Georgeta Carasiucenco (Moldova.org);
Pentru reflectarea activă a subiectelor din stânga Nistrului: „Asfalt de Moldova, între două maluri” (Jurnal TV);
Cel mai bun blog: Vlada Ciobanu;
Evoluția anului: Agora;
Premiul de excelență: Nicolae Pojoga.
Gala „Jurnaliștii Anului” este organizată anual, începând cu anul 1995, în cadrul Clubului de Presă din Chișinău. Scopul acestei acțiuni este de a susține și încuraja eforturile jurnaliștilor de a face presă de calitate, aderând la standardele profesionale internaționale.
- Parlicov s-a întâlnit cu șeful Gazprom. Despre ce au discutat
- Republica Moldova va introduce gradual obligația de stocare a produselor petroliere
- Contrabandă cu 100 de tone de alcool etilic. Grupare deconspirată
- Nicolae Ciucă a demisionat de la PNL: „Am înțeles ce ați dorit să ne transmiteți”
- Transnistrenii își iau 9 zile de vacanță de iarnă