ALBASAT
Societate

Guvernul francez a vaccinat aproape jumătate de milion de persoane în ultimele două zile

Franţa a vaccinat în ultimele două zile aproape jumătate de milion de persoane, în campanie de vaccinare anti-COVID: sâmbătă au fost făcute 220.000 de doze, iar vineri alte 250.000, a informat ministrul sănătăţii Olivier Veran, conform Agerpres.

Până în prezent, 3,4 milioane de francezi au primit cel puţin o doză de vaccin.

„Sfârşit de săptămână de mobilizare pentru vaccinare. În această sâmbătă, la orele 17:30, 220.000 de francezi au fost vaccinaţi, mai mult decât dublu faţă de sâmbăta trecută! Continuăm şi mâine!” (duminică – n.r.), a anunţat ministrul Veran pe contul său de Twitter.

„Salut această mobilizare excepţională”, a transmis la rândul său premierul Jean Castex, care a vizitat unul dintre centrele de vaccinare instalate de pompieri la periferia Parisului.

În Paris, marea majoritate a centrelor de vaccinare sunt deschise şi în weekend, iar patru spitale militare din ţară s-au deschis pentru a susţine campania de imunizare.

Castex a anunţat că vaccinarea se va accelera în întreaga ţară, îndeosebi în cele 23 de departamente plasate sub alertă maximă din cauza nivelului ridicat de îmbolnăviri de COVID-19 şi unde au fost redirecţionate 135.000 de doze suplimentare în acest sfârşit de săptămână.

Guvernul, care încearcă prin toate mijloacele să evite un al treilea lockdown strict în întreaga ţară, speră astfel să accelereze imunizarea celor mai vulnerabili cetăţeni ai săi, persoanele peste 75 de ani, către care este îndreptată actuala campanie.

La jumătatea lunii aprilie, va începe vaccinarea cetăţenilor cu vârste între 50 şi 74 de ani, iar guvernul a promis că până în mai 20 de milioane de francezi vor primi măcar prima doză de vaccin, iar până în vară 30 de milioane de francezi vor fi vaccinaţi.

Related posts

Focar de pestă porcină în raionul Florești

AlbasatTV, Nisporeni

Cursul valutar oficial la 17.02.2021

Albasat

Mihai Popșoi: Rusia își dorește la Chișinău un Guvern pro-Kremlin

AlbasatTV, Nisporeni