Ultima ședință de judecată în dosarul de condamnare a fostului președinte al Consiliului de Administrație al Băncii de Economii, Ilan Șor, a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie. De atunci, la Curtea de Apel Cahul au mai fost fixate ședințe, însă acestea nu au avut loc. Examinarea demersului a fost suspendată pentru că avocații lui Șor au ridicat excepția de neconstituționalitate a unei sintagme din Codul de Procedură Penală, iar Curtea Constituțională încă nu a soluționat această sesizare.
Curtea de Apel Cahul menționează, într-un răspuns pentru IPN, că în ședința din 27 ianuarie avocații au depus o cerere de recuzare a completului de judecată. În procesul de examinare a cererilor privind recuzarea, avocații au înaintat o altă cerere privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a sintagmei „există alte circumstanțe care pun la îndoială rezonabilă imparțialitatea judecătorului”, prevăzută de Codul de Procedură Penală.
Prin încheierea din 27 ianuarie, s-a admis cererea avocaților lui Ilan Șor privind sesizarea Curții Constituționale cu privire la ridicarea excepției de neconstituționale a sintagmei „există alte circumstanțe care pun la îndoială rezonabilă imparțialitatea judecătorului”, cu suspendarea procedurii de examinare a cererii de recuzare a judecătorilor.
Până în prezent, Curtea Constituțională nu a soluționat această sesizare, motiv pentru care cererea de recuzare a judecătorilor nu a fost soluționată și, respectiv, nu pot avea loc ședințe de judecată.
După aprobarea demisiei judecătoarei Nina Veleva, raportoare în dosarul Șor, raportor a fost desemnat magistratul Tudor Berdilă.
Pe 1 martie, a fost stabilită o nouă ședință în dosarul Șor, care a fost amânată. Instanța de apel motivează suspendarea examinării prin lipsa unei hotărâri a Curții Constituționale, dar pe pagina web a instanței se menționează că ședința nu a avut loc în legătură cu schimbarea judecătorului raportor pe respectiva cauză penală.
Următoarele ședințe au fost fixate pentru a doua jumătate a lunii aprilie. Potrivit Curții de Apel Cahul, ședințele au fost planificate „întru respectarea termenului rezonabil de judecare”.
Încă în iunie 2017, Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel. În februarie 2018, dosarul de condamnare a fost transferat la Curtea de Apel Cahul. De atunci au fost numite zeci de ședințe de judecată, majoritatea dintre ele fiind amânate pe diverse motive. Examinarea cauzei se află la faza cercetării judecătorești. În iunie 2019, Ilan Şor a dispărut din spațiul public. Organele de drept i-au intentat dosar penal pentru părăsire ilegală a țării. Pe 15 august 2019, Ilan Şor a fost lipsit de imunitate parlamentară.
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan