ALBASAT
Nisporeni

Testul negativ la COVID, obligatoriu pentru persoanele sosite de peste hotare ce vor să intre în Nisporeni

Începând de astăzi, 23 martie 2021, se stabilesc măsuri de prevenire și control al infecției COVID-19 la traversarea hotarului raionului Nisporeni pe magistralele raionale. O decizie în acest sens se regăsește în Hotărârea nr.6 din 21.03.2021 a Comisiei Raionale Extraordinară în Sănătate Publică, care a declarat stare de urgență în sănătate publică pe teritoriul raionului Nisporeni, în perioada 21 martie – 18 aprilie, în contextul creșterii numărului de cazuri de infecție cu COVID-19.

Măsura stabilită la intrarea în Nisporeni pe magistralele raionale se referă la persoanele care revin de peste hotare. Acestea trebuie să prezinte un test negativ la COVID-19, sau pot sta în autoizolare timp de 14 zile, cu întreruperea carantinei dacă în a 10-a zi se efectuează un test PCR COVID-19, iar rezultatul acestuia este negativ.

„Se instituie pe perioada stării de urgență în sănătate publică obligativitatea prezentării, la trecerea hotarului raionului, a persoanelor sosite de peste hotare, testului negativ la COVID-19 sau un act confirmativ de administrare a vaccinului anti-COVID-19. Persoanele care se află în regim de autoizolare/carantină, pot întrerupe acest regim după a 10-a zi, dacă efectuează un test PCR COVID-19, iar rezultatul acestuia este negativ”, se menționează în hotărârea Comisiei Raionale Extraordinară în Sănătate Publică Nisporeni.

În același context, menționăm că Comisia a adoptat și alte măsuri. Astfel, până pe 18 aprilie se interzice aflarea în locurile publice a grupurilor mai mari de 3 persoane, cu excepție membrilor de familie. Totodată, se interzice aflarea persoanelor cu vârsta de peste 63 de ani în afara domiciliilor și în spațiile publicu cu anumite excepții: deplasarea în interes de serviciu, pentru asigurarea cu produse alimentare sau aisistență medicală, sau alte motive care nu pot fi amânate.

Masca devine obligatorie în toate spațiile publice, inlusiv în transport public. Este obligatorie respectarea distanței fizice și a regulilor de igienă.

Tot până pe 18 aprilie se interzice activitatea cluburilor de noapte, iar unitățile de alimentație publică, precum și unitățile de alimentație publică amplasate în stațiile PECO vor activa doar până la ora 20:00, cu excepția comercializării produselor la pachet și a livrărilor.

Totodată, se interzice organizarea nunților, cumetriilor, aniversărilor, expozițiilor în spații închise, a festivalurilor, a activităților cu prezența spectatorilor în incintele teatrelor, cinematografelor, caselor de cultură. În același timp conferințele, adunările și întrunirile profesionale, olimpiadele și competițiile sportive se interzic a fi desfășurate cu prezența fizică a persoanelor.

Piețele alimentare și nealimentare vor avea regim vor activa între orele 17:00 – 14:00. Centrele comerciale și unitățile specializate de comerț cu amănuntul a produselor nelaimentare vor activa până la ora 16:00.

Conducătorii entităților publice și private vor institui regimuri speciale de muncă și vor atrage la serviciu doar personalul strict necesar. Procesul educațional se va desfășura în dependență de gradul de alertă atribuit localității.

Related posts

A început marea curăţenie de primăvară a oraşului Nisporeni. Muncitorii fac ordine pe străzi şi curăţă arbuştii

Albasat

Drumul Crucii va fi organizat și în acest an la Nisporeni. Când va avea loc?

AlbasatTV, Nisporeni

Cum se vor uni primăriile și când vor dispărea raioanele ? Reforma administrației publice, discutată de către aleșii din Nisporeni și Ungheni

AlbasatTV, Nisporeni