Liderul grupului „Pentru Moldova”, Andrian Candu, susține că deputații s-au prezentat la consultări cu președintele Maia Sandu din respect pentru instituția prezidențială și că aceste consultări sunt doar o formalitate, ca ulterior Curtea Constituțională (CCM) să fie întrebată dacă sunt circumstanțele pentru dizolvarea Parlamentului, transmite IPN.
Andrian Candu a mai spus că discuțiile de astăzi reprezintă o mimare, un joc politic, de interes. În cadrul întrevederii a adus argumentele partidului pe care-l reprezintă –că acum nu sunt circumstanțe pentru dizolvarea Parlamentului și că, dacă se va ajunge la anticipate, cel puțin șase luni trebuie să existe un guvern anti-criză.
„Considerăm că totul a fost o simulare, o mimare și, de fapt, nimic, nimic adevărat. Trei luni de zile, majoritatea timpului a fost folosit de Maia Sandu nu pentru a găsi soluții, dar pentru a bloca”, a adăugat deputatul.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, are programate pentru astăzi consultări cu grupurile parlamentare în sensul art.85 alin.(1) din Constituție, care prevede că, în cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul.
- Bulingul și curajul, teme centrale într-un film proiectat la Nisporeni. Află detalii
- Recrutarea obligatorie în armata rusă se va face anul împrejur, conform unei legi noi
- Sute de moldoveni au rămas fără cărțile de identitate românești din cauza domiciliului fictiv
- Vasile Vacari: „Copiii romi din Nisporeni merită atenție și încredere”
- Abonamente gratuite în transport public – informație falsă, avertizează RTEC

