Ministerul Finanțelor va aloca, din fondul de intervenție al Guvernului, suma de 5871,8 mii lei autorităților administrației publice locale din zece localități, pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale care au avut loc anul trecut. O hotărâre în acest sens a fost adoptată de Guvern în seara zilei de marți, 30 martie, transmite IPN.
Mai exact, banii vor fi alocați pentru reparația drumurilor afectate grav de ploile torențiale cu vânt puternic și ploi torențiale cu grindină. De această sumă vor benefica satele: Coșernița, din raionul Florești; Mileștii Mici, Țipala, Zâmbreni, Ruseștii Noi, Cigârleni şi Puhoi, din raionul Ialoveni; Baccealia şi Tocuz, din raionul Căușeni și satul Cenac, raionul Cimișlia.
Potrivit premierului interimar, Aureliu Ciocoi, solicitările primite de către Guvern și Comisia Situații Excepționale, din partea autorităților publice locale afectate de calamități au fost verificate cu rigurozitate de către colegii de la Ministerul Economiei și Infrastructurii, Ministerul Finanțelor și Cancelaria de Stat. În consecință, în foarte multe cazuri s-a constatat solicitarea excesivă a resurselor financiare din partea fondului de intervenție al Guvernului, respectiv, la calculul sumelor care urmează a fi transferate către APL s-a ținut cont de mijloacele financiare transferate lor din Fondul Rutier precum și soldurile financiare aflate la balanța acestor primării la începutul anului curent.
- GALERIE FOTO | Ultimul sunet de clopoțel la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Nisporeni
- Conducerea țării condamnă atacul cu dronă din Galați și își exprimă solidaritatea cu România
- Președintele României convoacă de urgență CSAT în urma atacului cu dronă din Galați
- Două persoane rănite la Galați, în România, după explozia unei drone care a lovit un bloc locativ
- Circa 3 800 de elevi vor primi nota 10 din oficiu la bacalaureat la Limba străină

