Rusia a înregistrat primul vaccin anti-COVID-19 din lume pentru animale, a anunţat miercuri Autoritatea Federală Sanitar-Veterinară din Rusia (Rosselkhoznadzor), relatează Reuters, citat de Agerpres.
Rusia dispune deja de trei vaccinuri anti-COVID-19 pentru oameni, cel mai cunoscut fiind Sputnik V. Moscova a aprobat, de asemenea, în regim de urgenţă alte două vaccinuri, EpiVacCorona şi CoviVac.
Vaccinul pentru animale, dezvoltat de o unitate a Rosselkhoznadzor, a fost numit Carnivac-Cov, a precizat autoritatea federală rusă.
Vaccinul a fost testat pe câini, pisici, vulpi arctice, nurci și alte animale
„Studiile clinice ale Carnivac-Cov, care au început în octombrie anul trecut, au implicat câini, pisici, vulpi arctice, nurci, vulpi şi alte animale”, a declarat directorul adjunct al Rosselkhoznadzor, Konstantin Savenkov.
„Rezultatele studiilor ne permit să concluzionăm că vaccinul este inofensiv şi extrem de imunogen în condiţiile în care toate animalele vaccinate au dezvoltat anticorpi împotriva coronavirusului în 100% din cazuri”, a adăugat el.
Imunitatea durează şase luni după vaccinare, însă dezvoltatorii serului continuă să analizeze acest aspect.
Producţia în masă a vaccinului ar putea începe din aprilie, a precizat Rosselkhoznadzor.
- Tinerii din Moldova își doresc copii, dar amână decizia până la stabilitate financiară – studiu
- Cinci candidați înscriși la concursul pentru funcția de director general al Teleradio-Moldova
- Vreme caldă în următoarele zile, cu ploi slabe la începutul săptămânii viitoare
- Ratele oficiale de schimb – 11 iulie 2026
- Alexandr Trubca renunță la mandatul de deputat după controversele privind investiția imobiliară

