ALBASAT
Societate

Judecătoarea învinuită de trafic de influență va fi cercetată în libertate

Judecătoarea învinuită de trafic de influență, de la Judecătoria Chișinău, va fi cercetată în libertate. Curtea de Apel Chișinău a respins contestația procurilor prin care s-a insistat ca judecătoarea să fie cercetată în arest preventiv, transmite IPN.

Magistrata a fost reţinută acum două săptămâni. Procuratura Generală precizează că este un dosar pornit de procurorul general în baza unor informații că judecătoarea ar fi pretins 16 mii de dolari de la conducătorul unui agent economic pentru a interveni pe lângă alți colegi de-ai săi să adopte o soluție favorabilă într-un litigiu civil.

Conducătorul agentul economic care i-a oferit judecătorului mită va sta în arest la domiciliu timp de o lună.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, procurorii, de comun cu CNA, au documentat acțiunile ilicite ale judecătoarei, aceasta fiind reținută și învinuită de primirea a 11 mii de dolari din suma inițial pretinsă.

Săptămâna trecută, la demersul Procuraturii Anticorupție, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat o hotărâre prin care judecătoarea Maria Tertea, de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a fost suspendată din funcție. Magistrata, învinuită de trafic de influență, este suspendată din funcție până la rămânerea definitivă a hotărârii pe cauza penală respectivă.

Related posts

Ренато Усатый подал документы на участие в выборах президента

Albasat

Iurie Muntean: Partidul Șor exploatează sărăcia oamenilor

AlbasatTV, Nisporeni

Consiliul Național al Unirii, mesaj de 1 decembrie