Zece persoane au fost reținute, dintre care cinci au fost plasate în arest, în urma a 16 percheziții care au avut loc în raioanele Orhei, Criuleni și în municipiul Chișinău, la presupuși membri ai unui grup infracțional specializat în vânzarea marijuanei în cantități deosebit de mari. În urma perchezițiilor, procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au ridicat și mijloace bănești în sumă de peste un milion de lei, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al PCCOCS, acțiunile grupului au fost documentate timp de aproximativ patru luni, perioadă în care s-au făcut mai multe achiziții de control prin intermediul investigatorului sub acoperire.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au depistat și ridicat 2 kg de marijuana și 3 kg de marijuana de tip „hidropon”, în valoare de circa 500 de mii de lei. De asemenea, au fost ridicate mecanisme artizanale destinate consumului de substanțe narcotice, hașiș, un cartuș de calibrul 7,62 mm, mai multe arme albe, dar și bani.
Pentru faptele incriminate, legea penală prevede pedeapsa sub formă de închisoare de la 7 la 15 ani.
- Maia Sandu, la Praga: Cehia rămâne un susținător constant al parcursului european al Moldovei
- Moldova și China discută lansarea unei curse aeriene directe pentru facilitarea călătoriilor
- Aproximativ 100 de școli din țară urmează să fie reorganizate în acest an
- Eroii români, comemorați la Vărzărești de Ispas
- Schimb de experiență și bune practici educaționale la Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din Vărzărești

