Președintele american, Joe Biden, a anunțat luni, că SUA va trimite cel puțin 20 de milioane de doze de vaccin anti-Covid spre alte țări la finalul lunii iunie, fiind prima dată când SUA împarte vaccinurile sale cu alte țări care au nevoie de ele, relatează Reuters.
Biden a anunțat că doze de Pfizer/BioNTech, Moderna și Johnson&Johnson vor fi trimise în țări care au nevoie de ele pentru campaniile de vaccinare anti-Covid locale.
„La fel ca în Al Doilea Război Mondial, când America a fost arsenalul democrației, în lupta împotriva Covid-19, țara noastră va fi arsenalul vaccinurilor”, a declarat președintele Biden.
Biden a mai spus că SUA va trimite mai multe vaccinuri în străinătate decât ori altă țară de pe mapamond.
Până acum, în SUA au fost administrate 272 de milioane de doze de vaccin anti-Covid. Campania de vaccinare coordonată de administrația Biden s-a dovedit un succes, în condițiile în care aproape 60% dintre americanii adulți au fost vaccinați cu cel puțin o doză.
- Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național 2024
- Premierul Dorin Recean: Avem de confruntat o iarnă foarte grea
- Militarii moldoveni vor defila la parada de la Bucureşti, pe 1 decembrie
- A început testarea tematică la două discipline. Urmează tezele semestriale
- Peste 1000 de familii și-au procurat locuințe prin programul „Prima Casă Plus”