ALBASAT
Societate

Vaccinurile anti-Covid au făcut încă nouă miliardari. Averea lor ar permite vaccinarea oamenilor din toate țările sărace

Încă nouă miliardari au apărut pe glob, datorită profiturilor uriașe obținute din producția de vaccinuri anti-Covid. Averea lor cumulată este atât de mare încât ar permite ca întreaga populație din țările cu venituri mici să fie vaccinată.

Aceste averi au apărut „datorită profiturilor uriaşe ale grupurilor farmaceutice care au monopolul asupra producţiei de vaccinuri împotriva COVID”, precizează Oxfam într-un comunicat de presă, citat de Le Figaro.

Averea lor cumulată ajunge la 19,3 miliarde de dolari şi ar permite ca populaţia tuturor ţărilor cu venituri mici să fie vaccinată. Aceste ţări „au primit doar 0,2% din vaccinurile produse în lume, in special din cauza deficitului de doze disponibile”, a comunicat Oxfam.

Cele mai mari averi sunt deţinute de CEO-ul Moderna, Stéphane Bancel (4,3 miliarde de dolari) şi de CEO-ul şi cofondatorul BioNTech, Ugur Sahin (4 miliarde).

Alţi opt miliardari, cu „portofolii mari de acţiuni” la companiile farmaceutice, au cunoscut o creştere cumulată a averii lor de 32,2 miliarde de dolari, „suficient pentru a imuniza întreaga populaţie indiană”, se adaugă în comunicat.

Aceste cifre se bazează pe clasamentul revistei americane Forbes şi sunt publicate de People’s Vaccine Alliance, din care face parte Oxfam.

Related posts

Japonia vrea să instituie două săptămâni de carantină pentru toți turiștii chinezi și sud-coreeni

Albasat

Armata Națională a recepționat un lot de blindate Piranha din partea Germaniei

AlbasatTV, Nisporeni

1800 cazuri de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 ore

Albasat