ALBASAT
Societate

Cum a ajuns uleiul de palmier în aproape toate alimentele. Un lobby asemnătător cu cel al tutunului și alcoolului

În aprilie 2018, directorul unui lanț de magazine alimentare din Islanda, Richard Walker, a lansat un videoclip despre o călătorie pe care a făcut-o în Borneo. „Am asistat la o zonă de dezastru ecologic”,a spus el. De atunci, Islanda a anunțat că va elimina uleiul de palmier din produsele sale. Dar a urmat o campanie de ridiculizare a lui Walker, lansată de puternica industrie a uleiului de palmier, relatează Euronews.

„Ne-am așteptat să vedem niște plantații de palmier și o anumită defrișare. Dar nimic nu m-a pregătit pentru scara industrială la care am fost martor. Am asistat la o zonă de dezastru ecologic”, a spus el, în timp ce imaginile îl arătau cum trece peste bușteni doborâți.

La scurt timp după aceea, un videoclip „pregătit de micii fermieri din Malaezia” a început să apară în fluxurile utilizatorilor de Twitter din Marea Britanie.

Cu muzică de filme de groază și subtitrare cu majuscule aleatorii, înregistrarea video îl batjocorește pe Walker, punând-l în contrast fermierii harnici din Malaezia.

A fost doar una dintr-un șir de campanii despre „ecocoloniști” și războaie comerciale mascate ca preocupări de sănătate sau de mediu pe care Consiliul Malaezian al Uleiului de Palmier (MPOC) le-a lansat timp de zeci de ani.

„Multimilionarul Richard s-a dus cu avionul în Borneo pentru a da lecții despre mediu oamenilor de acolo. Richard ia de la fermierii săraci din Africa și Asia pentru a da bogatelor companii agricole occidentale care vând rapiță și floarea soarelui”, se arăta în acest clip.

De fapt, prin simplitatea sa (ca și prin scrierea cu majuscule aleatorii), videoclipul distribuit pe Twitter are o asemănare izbitoare cu un alt clip care apăruse pe YouTube cu câțiva ani mai devreme. „Armata pinguinilor lui Al Gore”, film care a fost difuzat inițial în 2006, în perioada în care a avut premiera filmul An Inconvenient Truth, îl parodia pe fostul vicepreședinte american și preocupările sale pentru mediu.

În videoclipul de două minute, Al Gore este văzut plictisind un grup de pinguini cu o prelegere privind schimbările climatice.

Creatorul clipului a folosit un computer înregistrat la o firmă de lobby din Washington, DC, numită DCI Group. Firma, care a avut legături strânse cu administrația George W. Bush, făcuse lobby în numele Altria (compania mamă a Philip Morris SUA) și pentru fossta juntă militară birmană.

La scurt timp după apariția clipului care îl parodia pe Richard Walker, presa a relatat că și acesta a fost opera DCI Group. Videoclipul a fost promovat de o organizație numită Fețele Umane ale Uleiului de Palmier, care, potrivit site-ului, „încearcă să pledeze în numele micilor fermieri din Malaezia” și este un proiect comun al MPOC și al unei organizații numite NASH, Asociația Națională a Micilor Fermieri, printre altele.

Într-o propunere din august 2018 adresată MPOC și altor grupuri din industrie, DCI recomandase ca fermierii independenți să fie „primii mesageri” la nivel global ai campaniei împotriva criticilor industriei unleiului de palmier, iar Fețele Umane ale Uleiului de Palmier să conducă această campanie.

Propunerea a arătat clar că DCI coordonase alte campanii la nivel local prin intermediul grupurilor din industrie. DCI propunea și crearea unei platforme africane cu ajutorul unui grup de reflecție nigerian, Inițiativa pentru analiza politicilor publice.

„Recrutarea sprijinului din partea aliaților africani este necesară pentru a pune presiune maximă pe adversarii voștri”. ONG-urile și politicienii europeni „se tem de acuzațiile de neocolonialism și discriminare”, se arăta în document.

O campanie organizată

Uniunea Fermierilor Uleiului de Palmier și NASH au cumpărat, de asemenea, mai multe reclame în Politico Europe, o revistă citită cu precădere de oficiali ai Uniunii Europene de la Bruxelles (unde DCI are și un birou), denunțând politica UE privind uleiul de palmier ca fiind „un apartheid al culturilor”.

La o întâlnire care a avut loc în Kuala Lumpur cu MPOC și alți lideri din industrie la începutul anului 2019, DCI a prezentat o propunere suplimentară.

„Încercarea de a discuta rațional cu acești oponenți, prin dialog sau cercetare științifică, nu va opri atacurile lor și nu va avansa poziția Malaeziei. Micii fermieri sunt cea mai puternică armă a Malaeziei împotriva Europei și a ONG-urilor”, se arăta în propunere.

Dar organizațiile micilor fermieri din Indonezia și Malaezia s-au plâns de mult timp că guvernele lor sprijină corporațiile mari ale uleiului de palmier și îi lasă pe fermieri în pragul sărăciei.

Angajații din industrie câștigă între 6 și 9 dolari pe zi, în timp ce oamenii care controlează acest domeniu se clasează printre cei mai bogați din toată Asia de Sud-Est. Investitorul Robert Kuok, a cărui avere netă este de 12,3 miliarde de dolari, este cel mai bogat om din Malaezia. CEO-ul companiei Wilmar, Kuok Khoon Hong, care este și nepotul lui Robert, are o avere de 3,6 miliarde de dolari.

Anthoni Salim, proprietarul Grupului Salim, are o avere estimată la 5,9 miliarde de dolari, iar când fondatorul companiei Sinar Mas, Eka Tjipta Widjaja, a murit în 2019, avea o avere de 9,1 miliarde de dolari.

Avertismentul OMS

În ianuarie 2019, Organizația Mondială a Sănătății a publicat un articol în care cerea un control mai detaliat al impactului uleiului de palmier asupra sănătății și planetei și a comparat tactica industriei – „stabilirea structurilor de lobby în centrele politice și economice, combaterea reglementărilor, încercarea de a submina sursele fiabile de informații și folosirea argumentelor de reducere a sărăciei ”- cu lobby-ul făcut în trecut pentru tutun și alcool.

Mai mulți cercetători au avertizat în Buletinul Organizației Mondiale a Sănătăți cu privire la un „efect de cocktail”, spunând că uleiul de palmier ar putea dăuna sănătății atunci când este combinat cu alte ingrediente utilizate în alimentele ultraprocesate.

Autorii au adăugat că vânzarea produselor „ultraprocesate” pentru copii amintește, de asemenea, de modul în care industriile tutunului și alcoolului au vizat tinerii în trecut.

Raportul a calificat industria uleiului de palmier drept „un actor trecut cu vederea în discuțiile privind bolile netransmisibile” și a sugerat ca factorii de decizie să ia în considerare modalități de reducere a cererii de uleiuri și de alimente ultraprocesate nesănătoase.

De asemenea, a recomandat evitarea „influenței lobby-ului industriilor alimentare ale căror practici au un impact negativ asupra sănătății umane și planetare”.

„Ecocoloniștii s-au orientat către abordarea pământului pârjolit și a logicii defectuoase. Etichetează uleiul de palmier ca fiind noul tutun”, a fost replica DCI.

Related posts

Satul European: Reparația grădiniței „Albinuța” din Vărzărești, în plină desfășurare

AlbasatTV, Nisporeni

Există lipsă de consens sau de voință politică privind aderarea la NATO? Dispută politică

AlbasatTV, Nisporeni

Explozii soldate cu răniți la Kabul

Albasat

Leave a Comment