ALBASAT
Societate

Vaccinurile donate de România au ajuns la Chișinău

Lotul de 100 620 de doze de vaccin împotriva COVID-19, donat de România, a ajuns la Chișinău. Serul va fi depozitat la Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Potrivit secretarului de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Denis Cernelea, dozele de vaccin vor ajunge, începând cu ziua de azi, în fiecare centru de vaccinare din țară pentru ca cetățenii să se poată vaccina cât mai aproape de casă.

Potrivit lui Denis Cernelea, gestul de sprijin al României pentru Moldova este valoros și un pas înainte pentru a ieși din pandemie. În total, România a donat până acum 614 mii de doze de vaccin, dintre care peste 513 mii de doze de vaccin AstraZeneca. Din toate vaccinurile recepționate de Moldova drept donații, aproape jumătate sunt cele din România.

Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe al României, susține că România își dorește să rămână cel mai important și cel mai sincer prieten al Republicii Moldova. „Facem acest lucru în baza relației noastre speciale, fundamentată pe comunitatea de limbă, istorie și cultură, dar și în baza parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a spus oficialul român. Ministrul a remarcat că România și Republica Moldova au luptat anul trecut împreună împotriva pandemiei de COVID-19. Echipa de medici și asistenți medicali aflată în Republica Moldova în luna aprilie a fost un prim exemplu în acest sens. Pe parcursul anului 2020 și în 2021, România a continuat să sprijine Moldova cu donații de echipamente medicale și de protecție și mii de doze de vaccin. Cu ajutorul acestor vaccinuri, Moldova a reușit să atingă o rată de vaccinare net superioară altor state din Parteneriatul Estic.

Andrei Baciu, secretar de stat al Ministerului Sănătății din România, a felicitat autoritățile din țară pentru modul în care au gestionat pandemia, sub coordonarea președintei Maia Sandu, și campania de vaccinare, care este un succes până acum, dat fiind și condițiile aparte în care aceasta s-a desfășurat. El a menționat că, încă din primele momente, România și-a demonstrat față de Moldova solidaritatea și prietenia și acest lucru se observă și astăzi.

Ala Nemerenco, consilier prezidențial pe domeniul sănătății, a adus mulțumiri părții române care a ajutat ca acum să fie în Moldova o stare cât mai confortabilă din punct de vedere epidemiologic. În opinia sa, faptul că Moldova a putut coborî incidența morbidității, a putut minimaliza restricțiile, este datorită, în primul rând, susținerii României. Lotul de astăzi este așteptat de instituțiile medicale, dar cel mai important, este ca populația să înțeleagă că, doar vaccinându-se, se poate de ieșit din pandemie.

Related posts

Memoriul privind libertatea presei în Moldova: Declinul libertății mass-media este alarmant

Albasat

Rezistență și Dezvoltare: Cum doi tineri agricultori din Nisporeni progresează în pofida conflictului din Ucraina

AlbasatTV, Nisporeni

A început acțiunea de igienizare și dezinfecție a oraşului Nisporeni

Albasat

Leave a Comment