ALBASAT
Societate

Premierul Greciei anunță majorarea salariului minim. Care sunt statele cu cele mai mici salarii din UE

Premierul de dreapta al Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunţat luni majorarea salariului minim cu 2%, informează publicaţia Ekathimerini, citată de Agerpres.

„Contrar sugestiilor reprezentanţilor mediului de afaceri, Guvernul a decis majorarea salariului minim cu 2% anul acesta”, a declarat Mitsotakis.

Recunoscând că oamenii de afaceri şi grupurile comerciale au cerut îngheţarea salariului minim, din cauza circumstanţelor speciale provocate de pandemie şi de scăderea economiei cu 8% anul trecut, premierul elen a afirmat: „Am încredere în dinamismul economiei şi în perspectivele ei”.

La cât ajunge cel mai mic salariu al grecilor

În sectorul privat, salariul minim este de 650 euro pe lună, iar salariul nominal este de 758 euro, dacă sunt incluse bonusurile de Crăciun şi de Paşti.

În urma creşterii de 2%, salariul minim lunar va creşte la 663 de euro (sau 773,50 euro dacă sunt luate în calcul toate cele 14 salarii).

Situația salariului minim în UE

Conform datelor Eurostat, peste două treimi dintre statele membre ale Uniunii Europene (21 din 27 de ţări membre) aveau la 1 ianuarie 2021 un salariu minim pe economie, care în general avea o valoare mai mică de 700 de euro pe lună în est şi de peste 1.500 de euro pe lună în nord-vestul blocului comunitar.

La începutul acestui an, zece state membre din estul UE aveau salarii minime sub 700 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Ungaria (442 euro), România (458 euro), Letonia (500 euro), Croaţia (563 euro), Cehia (579 euro), Estonia (584 euro), Polonia (614 euro), Slovacia (623 euro) şi Lituania (642 euro).

În alte cinci ţări membre UE, în special din sudul blocului comunitar, erau salarii minime cuprinse între 700 şi uşor peste 1.100 de euro pe lună: Grecia (758 euro), Portugalia (776 euro), Malta (785 euro), Slovenia (1.024 euro) şi Spania (1.108 euro).

Related posts

Maia Sandu invită cetățenii să sărbătorească în curtea Președinției

AlbasatTV, Nisporeni

CNAS a ajustat din oficiu cuantumul alocațiilor lunare de stat

AlbasatTV, Nisporeni

Primarul Ion Ceban a cerut ANI verificarea funcționarilor de la Primărie

Albasat

Leave a Comment