Președintele Parlamentului califică drept aberație propunerea Procuraturii Generale de elaborare a unei strategii complexe privind recuperarea miliardului dispărut din bănci. Igor Grosu spune că astfel instituția procuraturii vrea să pasese eșecul investigării fraudei bancare către Guvern și Parlament, notează IPN.
Președintele Parlamentului s-a amuzat pe seama comunicatului de presă emis de Procuratura Generală prin care instituția propune crearea unei strategii de recuperare a banilor dispăruți din cele 3 bănci devalizate. Șeful Legislativului spune că starea de lucruri din interiorul Procuraturii Generale nu mai poate fi tolerată, făcând aluzie la necesitatea demiterii Procurorului General.
„După doi ani în care ne spun că ei fac comisii rogatorii, vine Procuratura și ne spune că lipsește strategia. Dar, atenție! Strategia să nu fie a Procuraturii, ci o strategie pe care s-o elaboreze Guvernul sau Parlamentul, astfel ei își pasează toată responsabilitatea prin această aberație. Mă întreb pentru ce menținem o astfel de instituție? Este o bătaie de joc de banii publici și de tot ce s-a făcut pentru aceste instituții, de salariile care li s-au majorat și de stabilitatea funcțiilor care li se asigură. Atât timp cât judecătorii și procurorii nu livrează rezultate, ceva este putred în ograda lor”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.
Șeful Legislativului spune că guvernarea va lua la puricat și activitatea instituțiilor aflate sub control parlamentar. Eficiența activității lor va fi evaluată de comisiile permanente ale Parlamentului care, ulterior, ar putea propune revocarea din funcție a șefilor acestor instituții.
„Avem pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului două proiecte ce vizează evaluarea activității mai multor regulatori. Și aici multă lumea ne-a sărit în cap în privința stabilității și perioada mandatului pe care îl au șefii acestor instituții, dar noi n-avem la dispoziție timpul pe care ei îl au. O să revenim în Parlament și cu audierea șefilor ANRE. Pentru că trebuie să facem și acolo curățenie. Este inadmisibil cum unii și-au permis să speculeze cu prețurile la carburanți”, a spus Igor Grosu.
Parlamentul se întrunește astăzi în prima ședință plenară din sesiunea de toamnă – iarnă. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul lege privind „responsabilizarea” șefilor instituțiilor aflate sub control parlamentar prin evaluarea activității acestora și simplificarea procedurii de demitere. Este vorba despre Consiliul Audiovizualului, Consiliul Concurenței, Comisia Națională a Pieței Financiare ș.a.
previous post