ALBASAT
Nisporeni Societate

Un cuplu din Republica Moldova își donează banii de la nuntă pentru plantarea unei păduri la Nisporeni

Larisa Midoni şi Jamie Ingram au decis ca toţi banii de la nunta organizată în Republica Moldova să-i doneze pentru a sădi o pădure la Vărzăreşti, Nisporeni. Intenția celor doi de a dona banii pentru plantarea unei păduri a fost dezvăluită de sora miresei, Jana Midoni.

„De la stencă la pădure…Tinerii Larisa Midoni şi Jamie Ingram şi-au sărbătorit cuplul pe 28 august, cu o nuntă fără masa mare. Oaspeții, însă, s-au înțeles să le facă un cadou comun mirilor: contribuție la împădurirea Moldovei”, scrie Jana Midoni pe pagina sa de Facebook.

Astfel, cuplul format dintr-un englez și o moldoveancă își vor pune umărul la efortul de a împăduri R. Moldova. Ideea va fi implementată cu ajutorul platformei Arboretum. Alexandru Sainsus, unul dintre fondatorii platformei, a relatat pentru Ecopresa că împreună cu mirii au decis ca donația să fie direcționată în bazinul râului Lăpușnița, acolo unde Arboretum dezvoltă un proiect de împădurire de lungă durată. Pădurea mirilor urmează să fie planată în această toamnă, în apropiere de satul Vărzărești, Nisporeni. Va fi o pădure mixtă din Stejar, Nuc, Arțar, Plop, Salcie, Fag, Paltin, Tei, Sofora Japonică etc.

Ideea de a planta o mică pădure a venit din partea mireului Jamie Ingram, care deși lucrează ca jurnalist, este geograf de formare și conștientizează importanța pădurilor. Ideea a avut scopul de a ocoli tradiția prin care oaspeții se simt obligați de a oferi mirilor un ajutor financiar.

La moment în bazinul râului Lăpușnița sunt deja identificate pentru plantări peste 220 de hectare de terenuri degradate. Până acum s-a reușit plantarea copacilor doar pe 12 hectare.

Related posts

Traseul Leușeni este blocat de către agricultori

AlbasatTV, Nisporeni

Deputații revin la muncă pe 2 septembrie

AlbasatTV, Nisporeni

Ambasadoarea SUA la ONU: Să știți că toată lumea vă admiră curajul și determinarea

Albasat

Leave a Comment