Cetățenii Republicii Moldova care au introdus, în regim vamal de admitere temporară, mijloace de transport pentru uz personal, pe teritoriul vamal al Uniunii Economice Euroasiatice, inclusiv în Federația Rusă, este necesar să scoată de pe teritoriul UEE respectivele mijloace de transport până la 30 septembrie 2021 sau să le pună în circulație liberă. Anunțul a fost făcut de Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă, într-un comunicat de presă, citat de IPN.
Potrivit informației, nerespectarea termenului de aflare a mijloacelor de transport introduse temporar pentru uz personal pe teritoriul Uniunii Economice Euroasiatice atrage după sine aplicarea măsurilor administrative și achitarea taxelor vamale.
Termenul de aflare pe teritoriul vamal al Uniunii Economice Euroasiatice a mijloacelor de transport, introduse temporar din state străine de către persoane fizice pentru uz personal, a fost prelungit până la 30 septembrie 2021, prin Decizia Consiliului Comisiei Euroasiatice Economice din 5 aprilie 2021. De asemenea, este suspendată consumarea termenului de 18 luni în care este posibil importul preferențial fără taxe pe teritoriul Uniunii a bunurilor personale de către cetățenii străini, care au obținut statutul de persoană reinstalată la loc permanent de trai pe teritoriul Uniunii Economice Eurasiatice, refugiat, migrant forțat.
Decizia se aplică asupra cazurilor care au apărut sau vor apărea de la 1 martie până la 30 septembrie 2021.
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan