ALBASAT

Cod galben de vânt puternic: rafalele vor ajunge până la 74 de kilometri pe oră

ActualitateSocietate

Un cod galben de intensificare a vântului a fost emis pentru marți de Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu. Avertizarea este valabilă între orele 11:00 și 21:00, perioadă în care, pe arii extinse, sunt prognozate rafale de până la 54-74 de kilometri pe oră, transmite IPN.

AMMM menționează că avertizarea poate fi actualizată în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.

În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă cetățenilor să evite deplasările inutile și să nu se afle în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, șantierelor de construcții sau a altor obiecte care ar putea fi doborâte de vânt.

Totodată, oamenii sunt îndemnați să închidă bine ferestrele și ușile, iar obiectele de pe balcoane, terase sau din curți, care ar putea fi luate de vânt, să fie fixate sau adăpostite. În același timp, șoferii sunt îndemnați să parcheze automobilele în locuri sigure, la distanță de copaci, stâlpi și panouri.