ALBASAT
Societate

Nici urmă de carne, legume sau lapte în supermarketuri. În Marea Britanie, doar Boris Johnson a rămas optimist

În timp ce Marea Britanie se luptă cu crizele alimentară, de combustibili și de forță de muncă, premierul Boris Johnson promite schimbarea. El a admis în faţa congresului formaţiunii sale, Partidul Conservator, că schimbarea pentru care a optat Marea Britanie prin ieşirea din Uniunea Europeană ”va fi dificilă şi de durată”. Boris Johnson a apreciat însă că decizia în favoarea Brexitului va duce ţara către un viitor mai bun. Imaginile cu rafturile goale din supermarketurile din Marea Britanie contrazic optimismul lui și descriu amploarea acestor crize.

Marea Britanie s-a confruntat cu o lipsă de angajați în unele sectoare cheie, ceea ce a dus la blocaje ale livrării de combustibil și alimente, care i-au afectat pe consumatorii britanici.

Boris Johnson a vorbit despre planurile pentru ca în Marea Britanie să fie salarii mai mari, pregătire mai bună, economie performantă și productivitate crescută.

”Nu vom reveni la modelul vechi şi perimat al salariilor mici şi productivităţii reduse. Răspunsul nu este să revenim la imigraţia necontrolată pentru a menţine salariile mici, ci la controlarea imigraţiei şi la a nu o folosi drept scuză pentru a nu investi în forţa de muncă, în instalaţii şi echipamente”, a promis Johnson.

El a făcut astfel referire la criza severă de aprovizionare în Marea Britanie – în special cu combustibili – provocată de forţa de muncă insuficientă în anumite domenii, cum ar fi transporturile rutiere sau abatoarele.

Marea Britanie se îndreaptă ”către o economie cu salarii mari, competenţe ridicate, productivitate ridicată şi fiscalitate redusă”, a insistat şeful executivului de la Londra, atrăgând însă atenţia că tot acest proces necesită timp şi va fi dificil.

Pentru aceasta au votat britanicii la referendumul privind Brexitul în 2016, apoi în 2019 când la alegerile legislative au dat Partidului Conservator o largă majoritate pe care acesta nu a mai avut-o din anii ’80, a mai spus Johnson în discursul prin care a încercat să inspire încredere în contextul actualei crize post-Brexit.

Doar 127 de cereri de eliberare de vize temporare pentru șoferi de camion

Cu o zi în urmă el le-a sugerat transportatorilor să rezolve problema deficitului de şoferi de camion crescând salariile, pentru a face acest sector mai atractiv, nu căutând forţă de muncă ieftină din străinătate.

Johnson a spus însă că s-au primit numai 127 de solicitări de eliberare a unor vize temporare pentru şoferi de camion, deşi guvernul său a acceptat să acorde 5.000 de astfel de vize pentru şoferi străini care să se angajeze pe un astfel de post în Marea Britanie.

Un reprezentant al acestui sector a apreciat că numărul redus al acestor solicitări este o consecință a faptului că vizele aprobate de guvernul britanic sunt doar pe termen scurt, fiind valabile numai până în luna martie, ceea ce le face să fie puţin atractive.

Cresc impozitele

Pe de altă parte, premierul britanic şi-a apărat planul deja anunţat de creştere a unor impozite pentru a compensa deficitul bugetar provocat de pandemie şi a finanţa sectorul sanitar şi asistenţa socială, invocând-o pe Margaret Thatcher, fostul premier considerată un exemplu model al conservatorilor britanici, despre care a susţinut că ”nu ar fi ignorat meteoritul care s-a prăbuşit peste finanţele publice”.

Dar luna trecută, trecând peste îngrijorarea din partidul său, Boris Johnson a anunţat printre măsurile preconizate o nouă taxă pentru sănătate şi asistenţă socială, în urma aplicării căreia contribuţiile sociale ale angajaţilor şi angajatorilor vor creşte cu 1,25%, cu un procent asemănător urmând să crească şi impozitul pe dividendele din acţiuni.

Șanse mici ca de Crăciun rafturile să fie pline

Discursul vine într-un moment dificil pentru Boris Johnson, Marea Britanie confruntându-se cu probleme mari privind livrarea de combustibil în ultimele săptămâni. Avertismentele din industrie sunt că aprovizionarea cu alimente ar putea fi afectată în perioada de dinainte de Crăciun.

Criza se datorează în principal situației critice de pe piața muncii în ceea ce privește lipsa șoferilor de camioane și angajați străini, problemele fiind agravate de pandemia Covid și de Brexit, dar și de salariile mici și condițiile de muncă.

Related posts

Gazoductul Ungheni-Chișinău va fi finalizat în semestrul întâi din 2020

Albasat

Rusia declară persona non grata un angajat al Ambasadei Moldovei la Moscova

Майя Санду набрала 35,91%Э, а Игорь Додон – 32,78% после обработки 99% протоколов

Albasat

Leave a Comment