ALBASAT
Societate

UE debursează 50 mln euro pentru Moldova în calitate de asistență macro-financiară

Comisia Europeană, în numele Uniunii Europene, a debursat 50 de milioane de euro Republicii Moldova în calitate de asistență macro-financiară (AMF). Această debursare face parte din pachetul de asistență macro-financiară de urgență în valoare de trei miliarde de euro pentru zece parteneri vizați de politica de extindere și de vecinătate, care are scopul de a-i ajuta să răspundă la consecințele economice generate de pandemia de COVID-19. Asistența este oferită sub formă de împrumuturi, transmite IPN.

Paolo Gentiloni, comisarul european pentru economie, a declarat că este bucuros de faptul că Uniunea Europeană a debursat adițional 50 de milioane de euro în calitate de sprijin financiar oferit Republici Moldova. „Aceasta este o dovadă concretă a angajamentului asumat de UE pentru a ajuta Moldova să facă față impactului economic și social provocat de pandemia de COVID-19. Aceste mijloace, care au fost alocate în urma îndeplinirii angajamentelor de politici agreate, confirmă progresul realizat de Republica Moldova în implementarea măsurilor necesare pentru securizarea unui viitor mai stabil și mai prosper”, a menționat oficialul, citat într-un comunicat de presă.

Debursarea primei tranșe de 50 de milioane de euro către Moldova din cadrul Programului AMF a avut loc în luna noiembrie 2020. Moldova a realizat un progres remarcabil, reușind să îndeplinească condiționalitățile aferente politicilor agreate cu Uniunea Europeană pentru debursarea celei de a doua și ultima tranșă în mărime de 50 milioane de euro în cadrul actualului Program AMF COVID-19. Aceste condiții au inclus măsuri importante menite să îmbunătățească gestiunea finanțelor publice în sectorul sănătății, combaterea corupției, măsuri de consolidare a bunei guvernări și a statului de drept, precum și măsuri de ameliorare a mediului de afaceri.

De asemenea, Moldova continuă să întrunească condițiile preliminare stabilite privind respectarea drepturilor omului și aplicarea mecanismelor democratice eficiente, inclusiv a unui sistem parlamentar pluripartidist și a statului de drept.

Prin această debursare, Uniunea Europeană a încheiat cu succes cinci din cele 10 programe AMF incluse în pachetul AMF COVID-19 în valoare de trei miliarde de euro, debursând primele tranșe către toți partenerii săi.

Comisia continuă să colaboreze îndeaproape cu ceilalți parteneri ai AMF în vederea implementării în timp util a programelor de politici convenite.

AMF face parte dintr-un angajament mai amplu al Uniunii Europene cu partenerii săi de vecinătate și extindere, și este conceput ca un instrument excepțional de răspuns la criză.

Decizia de a acorda AMF celor 10 parteneri de vecinătate  și de extindere în contextul pandemiei COVID-19 a fost propusă de către Comisie la 22 aprilie 2020 și a fost adoptată de Parlamentul European și de către Consiliul Europei în data de 25 mai 2020.

Adițional la AMF, UE oferă sprijin partenerilor din cadrul Politicii de Vecinătate și din cadrul Balcanilor de Vest prin intermediul mai multor instrumente, printre care se numără ajutor umanitar, suport bugetar, programe tematice, asistență tehnică, facilități și garanții mixte oferite de Fondul European pentru Dezvoltare Durabilă în vederea încurajării investițiilor în sectoarele cele mai afectate de pandemia de coronavirus.

Programul AMF COVID-19 pentru Moldova face parte din efortul extensiv al UE în scopul atenuării impactului economic și social al pandemiei și accelerării procesului de redresare. Acest angajament este în concordanță cu Acordul de Asociere UE – Moldova, precum și cu sprijinul general acordat de Echipa Europa, care se bazează pe eforturile comune ale statelor membre ale UE. Totodată, Moldova a fost printre primele țări care au beneficiat de platforma COVAX și de mecanismul UE de partajare a vaccinurilor, primind peste un milion de doze de vaccinuri care au fost distribuite în toată țara.

Mai mult, debursarea în cadrul AMF are loc la scurt timp după acordarea unui grant în mărime de 36,4 milioane de euro pentru suport bugetar în cadrul Planului de redresare economică al UE pentru Moldova, în valoare de până la 600 milioane de euro pentru următorii trei ani. În conformitate cu acest Plan, precum și cu Planul economic și investițional pentru Parteneriatul Estic, Uniunea Europeană va continua să sprijine Republica Moldova pe calea redresării economice și implementării în continuare a reformelor.

Related posts

Cursul valutar oficial la 14.11.2023

AlbasatTV, Nisporeni

LIVE: Dialog deschis cu Aurelian Silvestru la Gimnaziul ,,Ștefan cel Mare’’ Nisporeni

AlbasatTV, Nisporeni

Procesul de documentare a străinilor va fi simplificat

AlbasatTV, Nisporeni

Leave a Comment