Varianta Omicron a coronavirusului a devenit dominantă în Ţările de Jos (Olanda), au anunţat autorităţile, avertizând asupra unei creşteri a spitalizărilor, relatează AFP.
În ciuda unei scăderi a contaminărilor cu 9.213 cazuri pozitive marţi, contagiozitatea crescută a variantei Omicron „va duce la noi contaminări în următoarele zile”, a anunţat institutul naţional de sănătate publică.
„Aceasta va duce, de asemenea, la o creştere a numărului de spitalizări”, a precizat institutul, într-un comunicat.
Ţările de Jos au anunţat în urmă cu zece zile restricţii în perioada sărbătorilor de sfârşit de an pentru a reduce apariţia de noi cazuri de Omicron. Magazinele neesenţiale, restaurantele, barurile, cinematografele şi muzeele sunt închise până la 14 ianuarie.
Această decizie pare să aibă efecte pozitive, a declarat Institutul naţional de sănătate publică, în timp ce spitalizările au scăzut de la 256 săptămâna trecută la 191 săptămâna aceasta, informează Agerpres.
„Impactul real al măsurilor este aşteptat la începutul lunii ianuarie”, au declarat autorităţile.
În prezent, peste 20% din populaţia olandeză adultă a primit o doză de rapel a vaccinului.
- Moldova începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană, după deschiderea primului cluster
- UE extinde lista persoanelor și entităților vizate de sancțiunile impuse Rusiei
- Șase persoane, inclusiv Irina Vlah, sancționate de UE pentru destabilizarea Moldovei
- Regatul Unit interzice din 2027 accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale
- La Nisporeni a fost comemorat Mihai Eminescu, la 137 de ani de la trecerea sa în eternitate

