ALBASAT
Societate

Criza energetică atrage după sine scumpiri în lanț. Deputat PAS: este o inflație importată

Inflația energetică atinge, în acest an, cel mai înalt nivel din istoria Republicii Moldova, iar după majorarea tarifului la gazele naturale, vom asista și la o majorare considerabilă a tarifului la energia electrică. O spune expertul economic Veaceslav Ioniță. Totuși, potrivit lui Ioniță, tarifele la energia electrică vor fi menținute artificial până în luna aprilie. În caz contrar, majoritatea cetățenilor n-ar mai putea face față poverii facturilor. În același timp, reprezentanții guvernării spun că inflația la care asistăm este una importată, iar Guvernul încearcă să ajute cetățenii prin compensații și majorări de pensii și salarii, notează IPN.

Reprezentantul Platformei DA, Alexandru Slusari, spune că, deși guvernarea nu are foarte multe pârghii pentru a ține în frâu majorările de prețuri și tarife, totuși, în Republica Moldova există o instituție regulatoare care ar trebui să sancționeze abuzurile de pe piață și majorările nejustificate.

„În economiile de piață, care este cel mai important organ, care luptă cu majorările nejustificate ale prețurilor? Consiliul Concurenței! 6 luni au trecut de la alegeri, la noi există un Consiliu al Concurenței funcțional care să lupte cu abuzurile și acordurile de cartel? În fiecare săptămână cresc prețurile, ba la zahăr, ba la ulei, ultimul exemplu elocvent este creșterea prețului la metan. De ce imediat n-a intervenit Consiliul Concurenței? Acolo a fost un act evident de abuz”, a spus Alexandru Slusari, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Reprezentanții guvernării recunosc că nu reușesc să găsească oameni profesioniști și integri care să accepte să lucreze în instituțiile statului. Lipsa specialiștilor este și problema Consiliului Concurenței, instituție care de luni bune este nefuncțională. În același timp, deputatul PAS, Radu Marian, spune că autoritățile fac tot posibilul ca cetățenii să resimtă cât mai puțin șocul majorării prețurilor.

„Este extrem de greu să găsești oameni buni și potriviți în țara asta. Oamenii foarte buni nu vin la salarii publice. Ce ține de prețuri, este o inflație importată. Situația post-pandemică a dus la inflație în toată lumea și pentru că suntem țară importatoare, ne-a afectat foarte mult. Ceea ce face Guvernul și ceea ce trebuie să facă în continuare, este să contribuie la majorarea veniturilor populației. Noi am început deja cu majorarea veniturilor celor mai vulnerabile pături, am majorat pensia minimă cu 60%, am alocat peste 3 miliarde de lei pentru compensații la gazele naturale, am majorat cu 40% salariul minim în sectorul public și vom continua cu astfel de măsuri”, a spus deputatul PAS, Radu Marian.

Expertul economic, Veaceslav Ioniță, spune că ANRE nu va accepta, decât parțial, solicitările Premier Energy de majorare a tarifului. Majorarea tarifului la curentul electric va fi amânată până în luna aprilie.

„Inflația energetică în acest an este fără precedent. Premier Energy avea dreptul să solicite majorarea de preț încă în luna noiembrie. Dar ANRE a analizat următorul lucru: cetățeanul va avea de achitat două facturi la gaz și energie electrică, dacă mai majorezi acum tariful la energia electrică, în condițiile unui tarif mare la gaz, ies oamenii în stradă. De asta, la energia electrică acumulăm lunar 100-150 milioane de lei datorii, dar ei vor amâna majorarea tarifului pentru luna aprilie, pentru că atunci va scădea factura la gaz”, a spus expertul economic, Veaceslav Ioniță.

La 28 ianuarie, ANRE a decis ajustarea în creștere a tarifelor la gazele naturale de la 11,08 lei, cu TVA inclus, la 15,18 lei cu TVA inclus. Potrivit deciziei Guvernului, în condițiile actualei majorări se va menține vechiul mecanism de compensare pentru consumatorii casnici. Adică, statul va asigura compensarea parțială a tarifului pentru primii 150 metri cubi consumați în cazul gospodăriilor casnice. De asemenea, statul va compensa primii 500 metri cubi de gaze naturale pentru toți agenții economici.

Related posts

Persoanele cu forme uşoare de COVID-19 nu vor mai fi internate

Albasat

Mâine, la Nisporeni: inaugurarea primului parc fotovoltaic din Moldova ce optimizează costurile de irigare

AlbasatTV, Nisporeni

Ajunul Crăciunului este marcat prin slujbe speciale

Albasat

Leave a Comment