Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, au depus flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului, transmite IPN.
Oficialii au mers și pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, unde au depus flori la bustul poetului Mihai Eminescu. După, premierii s-au îndreptat la Palatul Republicii, unde se va ține ședința comună a celor două guverne.
Părțile urmează să semneze mai multe acorduri, printre care și Acordul privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro acordat de către România. De asemenea, urmează să fie semnat Acordul privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internațional și a celor de apeluri internaționale între cele două state.
- LIVE 🔴 Transmisiune directă de la ședința Consiliului orășenesc Nisporeni
- Rezultate preliminare BAC 2026 la Nisporeni: rata de promovare a crescut la 86,91%, iar 31 de absolvenți au obținut nota 10 din oficiu
- Un tânăr de 18 ani a murit înecat la Soltănești, Nisporeni. Salvatorii lansează un apel către populație
- Reforma fiscală urmărește aplicarea uniformă a TVA și sprijinirea țintită a persoanelor vulnerabile, ministru
- Cursul valutar oficial – 26.06.2026

