Circa 250 de receptoare pentru televiziune digitală de tip STB ( Set Top Box) au fost oferite suplimentar beneficiarilor din raionul Ungheni de către Asociaţia Obştească „Universal Media”. Astfel, circa 250 de familii vor beneficia gratuit de televiziune digitală terestră. Lucreţia Bolotovici, Şefa Serviciului Asistenţă Socială Comunitară, menţionează că este un dar benefic şi speră că beneficiarii vor aprecia acest lucru.
„Am avut o perioadă de distribuire a receptoarelor pentru televiziune. Din discuţiile cu populaţia raionului, am înţeles că mai avem nevoie de receptoare, am apelat la „Universal Media”. Le mulţumim foarte mult că au fost receptivi, pentru că ne-au donat receptoare pentru televiziune„, a spus Lucreţia Bolotovici, şef serviciul asistenţă socială comunitară DGASPF Ungheni.
Aceasta aduce mulţumiri Ambasadei SUA din Republica Moldova şi menţionează că receptoarele primite vor ajunge în siguranţă la destinatarii finali.
„În prima etapă au beneficiat în primul rând persoanele care sunt incluse în serviciul asistenţă parentală, asistenţă personală, au beneficiat vârstnicii, familiile social vulnerabile, familiile cu un venit foarte mic„, a mai adăugat Lucreţia Bolotovici, şef serviciul asistenţă socială comunitară DGASPF Ungheni.
Despre procesul de livrare a receptoarelor a vorbit Irina Cojocaru, asistent social comunitar în cadrul primăriei oraşului Ungheni.
„La moment, am primit 224 de receptoare. Noi cu colegii am întocmit listele persoanelor în etate, familiilor social vulnerabile cu venituri mici şi persoanelor cu dizabilităţi. Le vom repartiza celor care au nevoie mai mult„, a menționat Irina Cojocaru, asistent social comunitar în cadrul primăriei oraşului Ungheni
Receptoarele pentru televiziune digitală de tip STB au fost oferite gratuit, în cadrul proiectului „Acces la televiziunea digitală terestră”, finanţat de Ambasada SUA din Republica Moldova şi implementat de Asociaţia Obştească „Universal Media”. Ele sunt uşoare în folosire, pot fi conectate la orice tip de televizor, cu antenă de cameră sau de exterior.
- Colaborare internațională la Nisporeni: Ședință de lucru între IGP și experții Poliției Suedeze
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan