ALBASAT
Societate

În premieră, un înalt comisar al ONU pentru refugiați vine în Moldova

Înaltul comisar al Națiunilor Unite pentru refugiați, Filippo Grandi, întreprinde în perioada 4 – 5 martie o vizită în Republica Moldova. Aceasta este prima vizită în Moldova a unui înalt comisar al ONU pentru refugiați, transmite IPN.

Oficialul ONU va avea întrevederi cu președintele Maia Sandu, cu participarea vicepremierului Nicu Popescu, cu prim-ministra Natalia Gavrilița, cu participarea ministrei afacerilor interne, Ana Revenco, și a ministrului muncii și protecției sociale, Marcel Spatari.

Delegația va efectua o deplasare la centrul de triere de la Palanca.

Filippo Grandi va consulta opinia autorităților naționale cu privire la propunerea programului de asistență internațională urgentă în valoare de 1,7 miliarde de dolari, adresat susținerii acțiunilor consolidate ce urmează a fi întreprinse în vederea asigurării unor răspunsuri eficiente la criza umanitară.

De la izbucnirea războiului în Ucraina și până joi, în Republica Moldova au venit circa 130 de mii de refugiați, dintre care 65 de mii au rămas în Moldova.

Related posts

Majoritatea moldovenilor se opun predării obligatorii a religiei în școli

AlbasatTV, Nisporeni

Bilanțul deceselor asociate noului tip de coronavirus în Republica Moldova crește la 51

Albasat

Reprezentantul special al OSCE pentru reglementare transnistreană, în vizită în Moldova

Albasat

Leave a Comment