Austria şi Luxemburg au confirmat că vor contesta pe căi legale iniţiativa Comisiei Europene, aprobată miercuri prin vot de Parlamentul European, de etichetare ca sustenabile a investiţiilor ce privesc gazul natural şi energia nucleară, relatează agenţia DPA, potrivit Agerpres.
Ministrul luxemburghez al energiei, Claude Turmes, a anunţat pe Twitter că cele două ţări „vor insista pentru schimbări legislative”, în timp ce omoloaga sa austriacă Leonore Gewessler a scris pe aceeaşi reţea de socializare că Austria va înainta Curţii de Justiţie a UE (CJUE) o plângere deja redactată şi va căuta „aliaţi” în sprijinul acestui demers.
După aproape doi ani de dezbateri aprinse în interiorul UE între statele membre şi europarlamentarii pro sau contra planului conceput pentru atingerea obiectivelor europene de mediu şi combaterea încălzirii globale, Comisia Europeană a propus includerea gazului natural şi a energiei nucleare în „taxonomia” UE, adică în lista comunitară cu energii compatibile cu Pactul Verde european şi care vor putea beneficia de finanţare pentru investiţii.
Iniţiativa Comisiei a primit miercuri un vot favorabil în Parlamentul European, în pofida opoziţiei europarlamentarilor care s-au împotrivit etichetării gazului şi energiei nucleare ca energii ”verzi”, ei invocând drept argumente că în virtutea obiectivelor de mediu ale UE acestea nu pot fi considerate energii sustenabile şi, în contextul războiului din Ucraina, aceste surse de energie riscă să accentueze dependenţa energetică a UE faţă de Rusia.
- Consiliul Europei: Moldova trebuie să consolideze protecția copiilor împotriva abuzurilor sexuale online
- Pfizer execută silit România pentru suma de peste 650 milioane de euro
- Audieri la Parlament privind condițiile de cazare ale muncitorilor străini
- Asigurătorii au plătit circa 1,5 miliarde de lei despăgubiri pentru accidente produse în ultimii trei ani
- Aproape 2 300 de morți și o criză medicală acută în urma seismelor din Venezuela

