ALBASAT
Societate

Termenul pentru reparația podului de lângă localitatea Hrușova a fost extins până în decembrie

Termenul de executare a lucrărilor de reparație a podului de pe drumul public M1 Frontiera cu România – Leușeni – Chișinău – Dubăsari – frontiera cu Ucraina, în apropierea localității Hrușova, a fost extins. Dacă anul trecut, Administrația de stat a Drumurilor anunța că acesta urmează să fie gata în luna iunie a anului curent, acum, acesta se planifică a fi dat în exploatare în luna decembrie a acestui an.

Contactat de IPN, Sergiu Gălușcă, șef al Serviciului Poduri din cadrul ASD, a remarcat că atunci când a fost semnat contractul de executare a lucrărilor de reparație a podului, nu s-a știut despre perspectiva evenimentelor care vor avea loc, și anume războiul din Ucraina, dar și continuarea situației pandemice, care, potrivit lui, a dat peste cap unele aranjamente de logistică, inclusiv pentru antreprenor.

„Mai erau niște momente cu privire la tipul materialelor de construcție, noi de curând am trecut la certificarea acestor materiale în baza de euro-coduri și acum sunt cerințe mai înalte față de ele. Toate aceste aspecte s-au suprapus unul peste altul și, în final, antreprenorul a solicitat extindere de termen. Ele au fost adunate într-un demers către Administrația de Stat a Drumurilor, care a fost analizat în cadrul unui grup de lucru, și care a considerat rațional extinderea termenului de executare pentru realizarea proiectului”, a declarat Sergiu Gălușcă.

Potrivit ASD, până acum a fost reparată suprastructura și infrastructura podului, lucrările executate înregistrând un progres de circa 35%.

Lucrările de reparație a podului sunt realizate de S.A. „Drumuri Criuleni” și au o valoare contractuală de 16,3 milioane de lei din Fondul Rutier.

Din cauza lucrărilor, traficul pe pod a fost temporar suspendat. Conducătorii auto care traversează drumul M1 sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră temporară și să ocolească zona în reparație.

Related posts

Cursul valutar oficial la 19.01.2023

AlbasatTV, Nisporeni

Artiom Roșca a cucerit bronzul la Europenele de tineret

AlbasatTV, Nisporeni

Prunele proaspete produse în Găgăuzia exportate în premieră în Uniunea Europeană

Albasat

Leave a Comment