A fost finalizată urmărirea penală în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, pe trei capete de acuzare. Este vorba despre abuz de serviciu, corupere pasivă și fals în declarații, transmite IPN.
Procuratura Generală precizează că este vorba despre eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzare. Prejudiciul cauzat bugetului public național prin aceste acțiuni este în sumă de 869 milioane de lei. Corupere pasivă s-a manifestată prin primirea și acceptarea de bunuri și avantaje ce nu i se cuvin de la Veaceslav Platon în sumă de 63 milioane de lei.
Alexandr Stoianoglo ar fi comis fals în declarații prin faptul că nu ar fi inclus intenționat în declarația de avere și interese personale a informațiilor soția sa, începând cu data de 5 ianuarie 2021 este unul din beneficiarii efectivi ai unei societăți înregistrate în Ucraina.
„Subsecvent, informăm că urmărirea penală este terminată și în privința a doi procurori din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale cărora le este incriminat că au acționat împreună și de comun acord cu procurorul general suspendat la eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzare”, precizează instituția într-un comunicat de presă.
Procuratura Anticorupție efectuează în continuare urmărirea penală pe alte două cauze penale în care este vizat Alexandr Stoianoglo. Acestea se referă la abuzul de serviciu comis în calitate de ex-președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, dar și cu privire la îmbogățirea ilicită a acestuia.
Alexandr Stoianoglo, care în prezent se află sub control judiciar, a fost reținut în octombrie anul trecut. Până acum a mai fost finalizată urmărirea penală pe un capăt de acuzare – depășirea atribuțiilor de serviciu. Procurorul general suspendat pledează nevinovat pe toate capetele de acuzare.
- Benzina și motorina se scumpesc pentru a treia zi consecutiv
- Peste 20 de mii de cetățeni ruși au trecut frontiera cu Georgia într-o singură zi
- Atacurile rusești asupra Kievului s-au soldat cu 12 morți și 34 de răniți
- Sergiu Gurduza, numit ambasador în Portugalia. Mihai Mîțu va reprezenta Moldova și în Serbia și Muntenegru
- Societatea civilă cere amânarea ajustării prețurilor și suspendarea TVA la gaze

