Un diplomat din cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă a fost declarat persona non grata de către autoritățile ruse. Ministerul rus de externe precizează că „această măsură este un răspuns la decizia autorităților moldovenești, prin care un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău a fost obligat să părăsească Republica Moldova, transmite IPN.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a confirmat informația difuzată de partea rusă privind expulzarea unui diplomat moldovean de la ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă. Purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă, precizează că s-a luat act de decizia autorităților de la Moscova în conformitate cu prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice.
„Totodată, MAEIE amintește contextul în care această decizie a fost luată și își exprimă regretul profund că partea rusă continuă războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Reiterăm, că decizia autorităților de la Chișinău privind expulzarea diplomatului rus anunțată pe 31 octombrie s-a bazat pe faptul că atacurile cu rachete asupra Ucrainei cresc în continuare riscurile de securitate, iar cetățenii țării noastre resimt tot mai mult efectele dezastruoase ale războiului, inclusiv acțiunile neprietenoase în raport cu țara noastră, precum încălcarea spațiului nostru aerian național, fapt absolut inacceptabil de către poporul nostru”, precizează Daniel Vodă.
Pe 31 octombrie, un reprezentant al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău a fost declarat persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova și a fost obligat să părăsească țara. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene preciza că decizia a fost comunicată părții ruse cu prilejul convocării la MAEIE a ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov.
- Primul caz de gripă în acest sezon
- Tik Tok ar putea fi închis, dacă prezintă pericol pentru securitatea statului, Igor Grosu
- Chișinăul va cere revizuirea refuzului Interpol de a-l anunța în căutare pe Plahotniuc
- Ministrul Popșoi a discutat cu omologul său israelian despre uciderea rabinului Zvi Kogan
- Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană: Prioritățile se concentrează pe trei domenii-cheie