Europa ar trebui să facă faţă unei crize a aprovizionării cu gaze în următoarele luni, datorită rezervelor considerabile, deşi continentul s-ar putea confrunta cu o criză energetică mai mare în următoarea iarnă, a avertizat şeful Agenţiei Internaţionale a Energiei, Fatih Birol, transmite AP.
Excluzând evenimentele neprevăzute, „Europa va depăşi această iarnă cu unele dificultăţi economice şi sociale”, în urma rezultatului eforturilor de a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti şi a majorării costurilor cu energia, din cauza războiului din Ucraina. Dar „următoarea iarnă va fi dificilă”, a apreciat directorul general al IEA, la o conferinţă în Berlin.
Acesta susţine că livrările de gaze ruseşti către Europa ar putea fi oprite complet anul viitor, în timp ce cererea din China pentru gaze naturale lichefiate (GNL) pare să se redreseze, în urma revenirii economiei după pandemie.
IEA previzionează că noile capacităţi de gaze care vor fi disponibile în 2023 se vor situa la cel mai redus nivel din ultimele două decenii.
Înainte de război, Rusia livra 75% din gaze şi 55% din petrolul de care avea nevoie Europa, de aceea Moscova este nevoită să găsească acum alte pieţe pentru exporturile sale de energie, a explicat Birol. Acesta crede că „Rusia va pierde bătălia cu energia”, iar calculele IEA arată că până în 2030 Moscova va pierde venituri de aproximativ 1.000 miliarde de dolari din cauza războiului declanşat în Ucraina.
- Băncile și furnizorii de plăți, obligați să informeze clar despre comisioane: Parlamentul a votat o nouă lege în prima lectură
- Mandat de arest pe numele fugarului Ilan Șor, în dosarul BEM
- Atac cu drone asupra Moscovei: o rafinărie de petrol, lovită pentru a doua oară în trei zile
- Doi decani de la Universitatea din Comrat, reținuți într-un dosar de corupție. Rectorul, cercetat în libertate
- Prejudiciul escrocheriilor online și telefonice este de 157 de milioane de lei, șeful IGP

