Locuitorii satului Șișcani, raionul Nisporeni, beneficiază de lumină pe străzi. Grație proiectului de dezvoltare locală, prin Programul Național „Satul European”, în localitate s-au construit peste 7 km de rețele de iluminat public.
Costul proiectului este de 935626,14 lei. Potrivit concluziei specialiștilor care s-au întrunit în cadrul recepției la terminarea lucrărilor, în Șișcani au fost instalate 121 de corpuri de iluminat de tip LED- 3W. Prin urmare, Gheorghe Munteanu, reprezentantul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, a menționat în debutul ședinței, despre conformitatea executării lucrărilor, dar și despre importanța securității cetățenilor pe străzi.
Urmare a implementării proiectului, în localitate a fost creat un nou loc de muncă, iar peste 500 de beneficiari, sunt conectați la sistemul de iluminat stradal. În cadrul Programului Național „Satul European”, au fost acceptate 4️3 de astfel de proiecte, iar 9 dintre ele, s-au finalizat.
Valoarea totală a acestora se ridică la 5 milioane de lei, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.






- Tinerii din Moldova își doresc copii, dar amână decizia până la stabilitate financiară – studiu
- Cinci candidați înscriși la concursul pentru funcția de director general al Teleradio-Moldova
- Vreme caldă în următoarele zile, cu ploi slabe la începutul săptămânii viitoare
- Ratele oficiale de schimb – 11 iulie 2026
- Alexandr Trubca renunță la mandatul de deputat după controversele privind investiția imobiliară

