Doi bicicliști minori, ambii în vârstă de 12 ani, au fost accidentați nu departe de comuna Stăuceni din municipiul Chișinău. Potrivit poliției, copiii erau echipați corespunzător.
Federația de Ciclism din Republica Moldova precizează că unul dintre copii este comă.
Contactată de IPN, ofițerul de presă al Direcției de poliție a capitalei, Natalia Stati, a declarat că cicliștii au fost accidentați de către un automobil condus de un bărbat de 48 de ani. Pe caz a fost inițiată o cauza penală, iar șoferul a fost reținut.
În urma impactului, copiii s-au ales cu traumatisme, fiind preluați de un echipaj medical și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Federația de Ciclism din Republica Moldova a precizat că ambii sportivi se află la spital. Starea unuia dintre ei este evaluată ca fiind gravă. Acesta se află în comă. Al doilea sportiv s-a ales cu o comoție cerebrală și cu clavicula fracturată.
Federația califică solicită o anchetă completă din partea organelor de drept.
- Bulingul și curajul, teme centrale într-un film proiectat la Nisporeni. Află detalii
- Recrutarea obligatorie în armata rusă se va face anul împrejur, conform unei legi noi
- Sute de moldoveni au rămas fără cărțile de identitate românești din cauza domiciliului fictiv
- Vasile Vacari: „Copiii romi din Nisporeni merită atenție și încredere”
- Abonamente gratuite în transport public – informație falsă, avertizează RTEC

