ALBASAT
Nisporeni Societate

Judecătoria Ungheni și-a îmbunătățit randamentul de soluționare a dosarelor cu 25 de zile

Judecătoria Ungheni a înregistrat un randament mai mare de soluționare a dosarelor cu 25 de zile. Astfel, durata medie de soluționare a dosarelor în 2022 a fost de 154 zile comparativ cu 179 zile în 2021. La fel, a crescut și încrederea justițiabililor deserviți de instanță față de sistemul judecătoresc cu 9 puncte procentuale. Aceste rezultate au fost anunțate de judecătorie în cadrul unei conferințe de presă.

Șefa Serviciului civil din cadrul Secției evidență și documentare procesuală, Tatiana Crăciun, a menționat că, în 2022, judecătoria a soluționat 6888 de dosare față de 6152 în 2021. Aceasta în condițiile în care volumul de muncă per judecător a crescut la 816 dosare în 2022 față de 756 dosare în 2021.

„Unii din factorii care au contribuit la aceste rezultate sunt ședințele petrecute prin videoconferință și mai puține restricții legate de Covid-19. Chiar dacă unii judecători și participanți la proces sunt încă reticenți, în 2022, am organizat mai multe ședințe de judecată prin teleconferință, în special în cazuri de violență în familie, insolvabilitate, contencios administrativ. Acum te poți conecta la ședință prin telefon, nu ai nevoie de calculator ori soft special. La fel, poți transmite documente în timpul ședinței. Participanții la proces au salutat această inițiativă, deoarece economisește timp pentru drum, evităm cheltuieli suplimentare și preîntâmpinăm amânarea ședințelor. Grație acestui fapt a scăzut durata de examinare a mai multor tipuri de dosare”, a explicat judecătorul Dumitru Racoviță.

În 2022 a crescut și satisfacția vizitatorilor instanței față de serviciile prestate de instituție. Grefiera Ludmila Caducenco a remarcat că „încrederea în sistemul judecătoresc a crescut de la 52% în 2021 la 61% în 2022. Mai mult, 68% din justițiabili consideră că judecătorii sunt imparțiali. 87% afirmă că Judecătoria Ungheni slujește interesului public, iar alte 84% consideră că judecătoria este echitabilă”.

„Un alt succes înregistrat de judecătoria Ungheni în anul precedent este și instituirea unui birou de informații. Oferim suport tuturor vizitatorilor cu privire la serviciile disponibile, procedura pe care trebuie să o urmeze, precum și îi ajutăm cu modele de acte și alte informații utile”, a spus Irina Hușanu, specialist principal în Secție Sistematizare, Generalizare, Monitorizarea Practicii Judiciare și Relații cu Publicul.

Colega ei, Cristina Barbăneagră, specialista principală din cadrul aceleiași secții, a completat că „Judecătoria Ungheni și-a îmbunătățit și condițiile de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii și de văz prin afișaj special pe uși și scări, dar și amenajarea după standarde a unui grup sanitar, cameră de baie”.

Mai multe detalii despre rezultatele înregistrate de Judecătoria Ungheni în anul 2022 găsiți în Retrospectiva anului. Aceasta este publicată pe site-ul instanței https://jun.instante.justice.md/ la categoria Informații de interes public.

Related posts

Ansamblul folcloric „Potecuța” din Nisporeni vă urează Crăciun Fericit și La mulți ani!

AlbasatTV, Nisporeni

Sistemul de vot la Eurovision 2023 a fost modificat

AlbasatTV, Nisporeni

Чемпионат страны по волейболу отменён

Albasat

Leave a Comment