ALBASAT
Societate

Premierul român vine joi la Chișinău

Premierul României, Nicolae Ciucă, este așteptat joi în Republica Moldova. Oficialul are planificate la Chișinău întrevederi cu premierul Dorin Recean, cu președinta Maia Sandu și președintele Parlamentului, Igor Grosu, transmite IPN.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat într-o conferință de presă că vizita premierului Ciucă la Chișinău este una de răspuns la vizita lui Dorin Recean la București pe 1 martie.

„Vizita premierului Ciucă reconfirmă sprijinul puternic al României în realizarea reformelor și avansarea parcursului european al țării noastre, consolidarea economiei ca urmare a multiplelor proiecte pe care le avem în desfășurare cu partea română, dar și consolidarea rezilienței și securității statului nostru”, a notat Daniel Vodă.

Cei doi prim-miniștri vor avea o întrevedere tête-à-tête, după care vor discuta în formatul lărgit al delegațiilor. După întrevederea în format lărgit, Dorin Recean și Nicolae Ciucă vor susține o conferință de presă. Aceasta este programată pentru ora 11.50.

„România a fost, este și va rămâne aproape de țara noastră în susținerea necondiționată a parcursului de aderare accelerată a Republicii Moldova la UE. Această vizită este un mesaj puternica care este transmis țării noastre. Apreciem vizita care urmează să aibă loc mâine”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Related posts

Vaccinul Moderna a fost aprobat de EMA pentru utilizare la adolescenți, de la vârsta de 12 ani

Albasat

Naționala de fotbal pe plajă a învins-o pe echipa României cu 3-0

Albasat

Apel public privind sporirea nivelului de protecție a lucrătorilor medicali

Albasat

Leave a Comment