Afacerile din Republica Moldova vor putea fi lansate și gestionate la distanță într-un mod simplificat, prin utilizarea instrumentelor digitale. Guvernul a aprobat, la inițiativa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative „Dezvoltarea afacerilor la distanță în Republica Moldova sau Contactless Business în Moldova”, transmite IPN.
Astfel, se propune eliminarea constrângerilor existente în inițierea și gestionarea la distanță a unei afaceri. Pentru diasporă și investitorii străini vor fi aplicate soluțiile de identificare și autentificare digitală (eKYC, eNotary și MobiSign). Procedura de identificare și evidența inițială a străinilor se va desfășura cu atribuirea identificatorului unic al persoanei fizice (IDNP) fără eliberarea actelor de identitate, chiar și în cazul în care străinul nu intră pe teritoriul Republicii Moldova.
În același timp, vor fi eliminate barierele pentru angajarea la distanță a personalului, inclusiv de peste hotare, în condițiile când economia națională simte o insuficiență a forței de muncă calificate.
„Drept rezultat, vom obține reducerea costurilor nejustificate pentru antreprenori prin utilizarea instrumentelor digitale, facilitarea accesului la serviciile digitale cap-coadă pentru antreprenori, investitorii străini și diasporă”, a menționat vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării.
- Clădirea Academiei de Științe a Ucrainei, lovită de o dronă rusească: doi morți și șase răniți
- Circa 95% din activele bancare din Moldova sunt gestionate de bănci cu acționariat european, BNM
- TVA la cumpărăturile online din străinătate: termenul de aplicare, amânat până pe 1 noiembrie
- Ministru, despre situația hidrologică: Sperăm să nu ajungem la deconectări
- Ratele oficiale de schimb valutar pentru 29 septembrie 2026. Cursul stabilit de BNM

